Pericle nu numai ca nu a devenit, nu i-ar fi fost prea greu, tiranul Atenei, ci a adus democratia ateniana la apogeu. Nu numai cristalizarea constitutiei ateniene, care s-a produs in vremea sa, o atesta, ci mai ales starea de spirit, formata tot in timpul lui Pericle, dupa care deosebit de importanta pentru cetatean era participarea, desigur, la treburile publice. S-a si creat, dealtfel, baza materiala a acesteia. Astfel, prin obtinerea misthoporiei. Indemnizatie zilnica pe timpul lucrarilor diverselor institutii ale democratiei ateniene, Pericle a permis tuturor cetatenilor din primele trei clase sa participe la cele mai inalte magistraturi, iar, in sistemul electoral, generalizeaza tragerea la sorti – elementul de baza al democratiei ateniene. Aceasta democratie, insa, chiar largita mai tarziu.
In toate cele patru clase cetatenesti, era limitata la participarea la viata publica a numai 40 000 din cei circa 400 000 de locuitori ai cetatii, adica numai a cetatenilor. Iar scoaterea, In 451 i.e.n., din randul cetatenilor a celor care nu erau nascuti din legatura legitima a doi parinti cetateni a micsorat accesul la drepturi politice, consemnandu-se, din acest punct ile vedere, un recul fata de legislatia lui Solon, care acorda titlul de cetatean si copiilor rezultati din casatoriile dintre cetateni si meteci (straini ce locuiau la Atena).
Reversul democratiei lui Pericle se simte, insa, in mod manifest pe plan extern, mai ales prin tirania exercitata de Atena asupra confederatilor din liga maritima de la Delos, fondata ca urmare a eforturilor lui Temistocle in 477 i.e.n., din ratiunea unirii cetatilor grecesti in lupta contra persilor. Astfel, datorita suprematiei sale navale, Atena a transformat liga maritima deliana intr-un apanaj al sau, supunand orasele membre (intre 150-400) unei intense exploatari, materializata prin contributia anuala (phoros) considerabila a acestora la “tezaurul ligii”. Pe baza acestui “venit” (devenit si mai sigur prin transferarea tezaurului la Atena, in 454 i.e.n.), la Atena se traia bine si cetatea s-a dezvoltat, facand sa infloreasca artele, in ciuda razboaielor pe care aceasta avea sa le poarte de-a lungul vietii politice a lui Pericle (in 459 i.e.n., sprijin dat egiptenilor rasculati contra Persaei si razboaie cu Corintul si Sparta; in 457 i.e.n., cu Beotia; in 456 i.e.n., cu Egina; in 450 i.e.n., cu Persia; in 447 i.e.n., cu cetatile Ligii beotiene si cu Eubeea; in 440 i.e.n., cu Samosul; in 438 i.e.n., cu Corintul; in 431 i.e.n., incepe lungul razboi peloponesiac).
Pe de o parte, datorita bogatiei care se varsa in tezaurul atenian, pe de alta, datorita existentei in acea vreme a unor creatori de geniu, ca dramaturgii Sofocle, Euripide, Eschil si Aristofan, istoricul Herodot, filosofii Zenon din Eleea si Anaxagoras, sculptorii Phidias si Myros, pictorii Asion si Polignot din Thasos, arhitectii Hippodamos din Milet, Callicrate, Coroibos si Ictinos, cultura si arta ateniana ating apogeul, facand ca epoca lui Pericle sa fie numita “secolul de aur” al Greciei. Pentru a pastra, si in acest sector, nestirbita democratia, marcata puternic de necesitatea de participare, Pericle a acordat, din fondul public, o indemnizatie pentru teatru, numita theoricon, in valoare de doi oboli (costul intretinerii unui om pe zi), pentru procurarea de marci (bilete) la spectacolele teatrale. Theoriconul se acorda cetatenilor saraci ori de cate ori era nevoie.
In vremea lui Pericle cetatea a terminat amenajarea unui al doilea port – Pireul (inceput de Hippodamos in vremea lui Temistocle) si care, din necesitati de aparare, a fost legat cu Atena, de-a lungul a 10 km, de cele doua cunoscute “ziduri lungi” (al doilea, mai spre sud, atingea primul port al Atenei, Phaleronul), incepute de Cimon, la care Pericle a adaugat, intre ele, un al treilea zid. Tot in aceasta perioada incepe si se desavarseste reconstructia sanctuarelor Acropolei, intre care celebrele Theseion, Propylee, Erechteion, Parthenon unde se inalta divina Atena victorioasa, statuie a lui Phidias executata din aur si fildes despre care contemporanii au spus ca nu era intrecuta decat de Leus Olimpianul, realizat de sculptor, de asemenea in fildes si aur, in timpul exilului sau din Atena. Aceasta efervescenta artistica, careia Pericle i-a fost mentor (notam, intre altele, primul salon literar al grecilor, gazduit in casa sa, datorat Aspasiei miletana, inteligenta si culta femeie a lui Pericle), a fost intrerupta de razboiul peloponesiac. Se incheie astfel Pentecontaetia, nume dat de Thucidide, la inceputul istoriei sale, perioadei de 50 de ani (480-431 i.e.n.) care separa razboaiele medice (principalele operatiuni) de razboiul peloponesiac. in aceasta perioada de relativa liniste, marcata de personalitatea lui Pericle, s-a consemnat apogeul Atenei.
Conflictul cu Potideea, colonie a Corintului, dar, totodata, si membra a Ligii deliene, opuse pe atenieni Corintului, din Liga peloponesiaca. Potideea a fost repede adusa la respect de puternica flota ateniana, ceea ce determina Corintul sa ceara Spartei sanctionarea Atenei. Actiunea corintienilor fu sustinuta si de Megara, veche dusmana a Atenei. Drept urmare, atenienii dadura psefizma megariana (432 i.e.n.), care inchidea flotei comerciale megariene porturile atenienilor si ale numerosilor lor aliati din Liga. Consiliul Ligii peloponesiace, intrunit in 432 i.e.ii. la Sparta, adreseaza Atenei doua cereri ultimative: indepartarea Alcmeonizilor, deci si a lui Pericle, “nepurificati” inca de pacatul asasinarii conjuratilor lui Kylon in templul Atenei; acordarea autonomiei complete tuturor cetatilor din Liga maritima de la Delos, ceea ce, practic, insemna desfiintarea ligii.
Interventia lui Pericle in Ecclesia provoaca respingerea ultimatumului, aducand in stare de razboi cele doua mari puteri ale lumii eline si, odata cu acestea, intreaga Elada. in martie 431 i.e.n., atacul de noapte nereusit al tebanilor, aliatii Spartei, impotriva Plateei, cetate beotiana aliata a Atenei, marcheaza inceputul razboiului peloponesiac propriu-zis. in prima parte a razboiului, suprapusa peste ullimii ani de viata ai lui Pericle, se contureaza tactica adoptata de atenieni, mai numita si tactica lui Pericle: deosebit de activi pe mare si cu desant de hopliti (infanteristi grei) asupra cetatilor porturi dusmane, pasvii pe uscat, refuzand angajarea ostirii terestre in camp deschis. Tactica lui Pericle avu rezultate schimbatoare, cand in favoarea Atenei, cand in defavoarea ei. Astfel, in mai-iunie 431 i.e.n., regele spartan Arhidamos al II-lea, in fruntea unui detasament insemnat de liopliti,devasta Attica,a carei populatie se refugiase in spatele zidurilor Atenei. Ostasii atenieni ramasera si ei in cetate, multumindu-se cu apararea zidurilor. in schimb flota executa o misiune in jurul coastelor Peloponcjsului, pana in Acarnania.
Dupa retragerea lui Arhidamos (toamna), Pericle isi trimite ostasii asupra Eginei si Megarei, Vje care, pentru sprijinul dat spartanilor, le pedepsi cu cruzime. in anul urmator, Arhidamos pustii din nou Attica. Datorita densitatii mari din Atena (accentuata si de refugiul satenilor atici), precum si lipsei de alimente, in cetate izbucni o epidemie de ciuma, careia, in septembrie 429 i.e.n., ii cade victima si Pericle, cel care a fost numit de contemporanii sai, datorita covarsitoarei sale personalitati, Olimpianul.
Ai vreo nelămurire?