Originile investigatiei stiintifice im criminalistica sunt sliins legate de romanul politist. Aceasta teza se bazeaza pe faptul ca detectivul modern isi are prototipul in galeria eroilor creati, pe la jumatatea secolului trecut, de scriitori cu renume. Oameni de stiinta cu prestigiu, cum ar fi de exemplu profesorul Locard din Lyon. recunoscut ca unul dintre fondatorii politiei stiintifice, nu a ezitat sa recunoasca si sa sustina acest lucru.
Dupa cum in zilele noastre, scriitorii de anticipatie merg cu un pas inaintea cercetatorilor din laboratoare, tot o sa si autorii de scrieri politiste sunt cei care inspira pe investigatorii politiilor din lumea intreaga. si ca sa fim sinceri, cati din valorosii politisti de pretutindeni nu au fost atrasi sa imbratiseze aceasta cariera, de lectura, in timpul adolescentei, a unor reusite romane politiste ?
Istoria romanului politist este veche. Citind vechile legende ale beduinilor arabi, ii aflam regasindu-si camilele dupa urmele picioarelor intiparite in nisip. Folclorul coltilor, al indienilor din America cat si al altor popoare este plin de astfel de povesti. Dar primele scrieri, care pot fi inglobate pe drept cuvint in genul politist, se gasesc in textele ebraice cat si in cele ale lui Herodot sau Virgilius (Eneida). Sa nu-l uitam nici pe leul din povestirea lui Esop care o intreba pe vulpe : “De ce n-ai venit sa-mi prezinti omagiul tau ?” “Sire – raspunse vulpea – am vazut urme de animale ducand in palatul vostru ; dar nici una nu mergea spre iesire, asa incat am preferat sa raman afara”. Nu este aceasta o prefigurare a detectivului modern in cautarea de urme si de indicii pe strazile marilor orase.? si poate ca ar surprinde faptul ca Arhimede a fost unul din marii detectivi ai istoriei!
Scriitorul francez Emile Gaboriau, nascut la Saujou (1835-1873) avea sa ridice pe noi culmi romanul politist ; de la acesta ne-au ramas povestiri cate se citesc cu placere si astazi : Dosarul Nr. 113, Afacerea Levouge. Crima lui Orcinval, Degringolada, Cu streangul de gal. Argintul altora, Sclavele din Paris, Monsieur Lecoq. Viata infernala. Micul batran din Eatignoiles etc. Eroul acestui sciitor, Taboret, politist amator, avea urmatoarea metoda : in prima etapa proceda la examenul amanuntit al locului si studiul crimei, sub toate aspectele sale. Cand dosarul era complet, trecea la cea de a doua etapa ce consta in construirea unei ipoteze care, in final, trebuia sa conduca la determinarea identitatii psihologice si sociale a criminalului. Imaginea plasmuita trebuia sa coincida cu probele oferit de prima etapa : in caz contrar cel gasit nu este adevaratul vinovat. Aceasta concordanta face ca metoda sa fie infailibila, orice nepotrivire, oricat de neinsemnata in aparenta, indica ca este vorba de o pista gresita care trebuie abandonata.
Romancierul de serie neagra cauta cu luminarea insolitul, se complace in absurd, in situatii trasnite si deconcertante ; acest obicei se gaseste din abundenta si in romanele politiste cu tema : descoperirea adevarului. Aici insolitul, absurdul, nedumerirea joaca un rol enorm, mult mai mare decat in acele “histoires des fous” care fac, din lipsa de logica, unicul lor tel. in romanele unor scriitori ca Wallace sau Agatha Christie gasim din belsug acel insolit dupa care tanjesc romancierii din seria neagra. Ba chiar acest element de nedumerire si de bizarerie este indispensabil. Dar… altfel. Nu-i frumusetea in sine, ci “amorsa” pentru revenire la logica. Absurditatea e stimulentul care duce la detectarea adevarului ; la fiecare pas, ceva “nu se potriveste”. Aceasta constatare incita la cautarea unui altceva care sa se potriveasca, dupa Agatha Christie : “Zece negri mititei”.
Ai vreo nelămurire?