In mai 480 i.e.n., sub comanda chiar a “Marelui Rege”, o uriasa oaste (trupe si flota) atinse Grecia. La sfirsitul lunii iulie, la Thermae, se intalnira liota persana (1000 corabii) si armata de uscat (circa 200 000 de oameni). Eschil aprecia ca flota persana numara circa 1 000 de vase, iar Herodot, 1208. Mai mult de jumatate, insa, erau vase de transport. Pentru armata de uscat, cifrele avansate de Herodot (5.283.220 ostasi) nu pot fi luate in considerare, fiind fabuloase; s-a calculat ca o astfel de armata s-ar fi desfasurat de-a lungul a peste 3 000 kilometri, ceea ce ar fi facut ca, in timp ce primele unitati persane ar fi fortat trecerea spre Grecia Centrala, ultimele detasamente sa se fi aflat, inca pe Tigru. Un calcul realist ridica la 200 000 numarul ostenilor deplasati in Grecia, fiind incluse aici si ajutoarele trimise ulterior.
Tactica grecilor, care nu s-a putut aplica integral datorita ezitarilor Spartei, era un atac hotarat, dat simultan pe uscat (la Thermopile) si pe mare, in dreptul capului Artemision. Temistocle, desi sub comanda generala a spartanului Euribiade, a avut initiativa in batalia navala, deoarece din cele 271 de vase grecesti ce au angajat lupta la Artemision, 127 erau trierele ateniene, puse sub comanda sa; atenienii mai dispuneau de inca 53 de triere, adapostite in apele litorale attice, ce urmau sa acopere retragerea in cazul unui esec. In lupta de la Artemision, care dura trei zile, Temistocle isi feri navele de atacuri decisive, multumindu-se cu tatonarea fortei dusmane. Aceasta, precum si refuzul flotei persane de a mai aborda lupta in ziua a patra facura ca rezultatul sa ramana indecis. Trierele grecesti se retrasera precipitat spre Salamina, in urma strapungerii persane pe uscat, din defileul Thermopile.
Razboiul intra in cea mai periculoasa etapa a sa pentru atenieni. Tactica persana se schimbase tocmai in acest sens: Atena, in care Xerxes sesizase prima putere a grecilor, trebuia distrusa in primul rand, pe mare si pe uscat deopotriva. Anticipand miscarea persana si constient de dezastrul cu care s-ar solda infruntarea pe uscat a uriasei ostiri a lui Xerxes, Temistocle a decis evacuarea Atticii si a Atenei si si-a convins (cu dificultate) concetatenii sa se refugieze pe insule (Salamina si Egina). Penetratia persana, fara a intampina dificultati in aliata Beotie, pustii Attica, iar Atena fu data focului. in cele cateva zile ce-i mai ramasesera pana la infruntarea decisiva cu persii, Temistocle nu cunoscu odihna. Darama planul neloial si, totodata, nerealist, impotriva cursului imprimat razboiului de Xerxes, al spartanilor, de a-i parasi cu totul pe atenienii refugiati pe insule.
Spartanii, pentru a doua oara in acest razboi (prima data la Thermopile), incercau sa sacrifice principalul lor aliat, Atena, in care continuau sa vada un puternic rival la dominatia asupra Greciei; astfel, (si sugerara ideea retragerii tuturor luptatorilor in Pelopones, usor de aparat pe uscat, flota confederata, inclusiv trierele Atenei, urmand sa execute o misiune pasiva: apararea coastelor peloponesiene (spartane, pe cea mai mare intindere de interes militar a lor). Odata planul spartan indepartat, Temistocle ii “intoxica” pe persi (prin Sikinos, preceptorul copiilor sai, chipurile fugar din tabara lui Temistocle) cu informatia ca grecii, datorita moralului scazut, si-au pregatit navele pentru retragere la primul atac al flotei persane. Dezinformarea avu dublu efect: slabi flota lui Xerxes, prin detasarea unei escadre auxiliare pentru a inchide iesirea vestica, spre Megara, a strimt orii dintre Attica si Salamina; convinse pe comandantii flotei persane sa patrunda in stramtoare, pentru a nimici sau captura vasele grecesti (Xerxes deveni atat de sigur de victorie, incat, in dimineata celebrei zile de 28septembrie, isi instala tronul pe o colina inalta, pentru a savura in intregime spectacolul.)
Dispunandu-si trierele in flancul stang, care avea sa aiba rolul cel mai activ in lupta, Temistocle il inlocuieste, practic, la comanda flotei confederate, pe spartanul Euribiade, plasat, cu corabiile eginiene si spartane in flancul drept. In zorii zilei, intr-o cadenta marcata de tanguirea bizara a trieraulilor, un val de triere ateniene se arunca cu o viteza uluitoare (persii vedeau pentru prima oara in acest razboi un atac decisiv, deci cu maxima viteza, al cumplitelor vase de lupta ateniene) asupra flotei persane, care, datorita stramtorii, nu se putuse desfasura in linie. si in flota de care dispunea Xorxes se aflau triere, multe dintre ele apartinand cetatilor ioniene supuse de persi; ele erau, insa, inferioare, ca performante, trierelor ateniene, toate sau aproape toate noi si cu echipaje special si indelung instruite pentru lupta, ceea ce lo tacea sa obtina performantele maxime.
Asa ca, randurile din spate stanjeneau manevrele celor din fata, iar un vant de la pupa impingea pe persi, in dezordine, spre atenieni, primind lovitura uriasilor pinteni ai trierelor lui Temistocle. Scurta vreme de la prima izbire, urmata de altele, intr-o succesiune din ce in ce mai rapida, panica cuprinse randurile persane. Abordajul si angajarea luptei corp la corp facura restul.
Ai vreo nelămurire?