Tentativa lui Razvan de a impaca aspiratia sa spre o lume egalitara in care valoarea nativa se impune firesc, cu mecanismul unui univers inchis intre conventii si restrictii, va capata continutul viciat si confuz al setei de putere.
Cantul al treilea (“Nepoata lui Motoc”) ni-l dezvaluie pe Razvan fortand portile nenumarate ale drumului catre “in sus”. Ajunge ostas in armata leseasca si cucereste, cu vitejia-i fara seaman, ajutat si de cunoscutele-i calitati, noi trepte. Cu toata ascensiunea sa, Razvan are nostalgia meleagurilor sale, fiind mistuit de sentimente contradictorii. Tovarasii lui de haiducie, Razasul si Vulpoiu, ajunsi si ei osteni in armata straina, cartesc impotriva Vidrei, a carei influenta asupra eroului o presimt a fi nefasta. Destinul romantic se desfasoara insa implacabil. Vidra ii inoculeaza mereu “mandra patima de-a creste tot mai mare si mai mare”.
Prins in mrejele Vidrei, el are inca puterea de a respinge onorurile nedemne. In cantul al patrulea (“inca un pas”) Razvan ne apare polcovnic lesesc. Marirea continua. Apare la Razvan conturandu-i si mai pregnant personalitatea, o noua trasatura definitorie: dragostea de tara, “cel ingrozitor”. Eroul primeste ca rasplata a faptelor sale de arme noi semne de pretuire, dar chemarea tarii e acum mai puternica: “Fie painea cat de rea. / Tot mai dulce mi se pare cand o stiu din tara mea!.”
Dar pentru Razvan, acum, chemarea tarii este si chemarea maririi: el va veni in Moldova ca hatman, conducator al noului domn Aron-Voda pana la tronul Moldovei nu mai este, de aia, decat “un pas”. Robit de himera puterii, intr-un moment prielnic, rastoarna pe Aron-Voda si-i ia tronul. Din cantul al cincelea (“Marirea”) aflam ca hotararea eroului de a face pasul ultim intampina (la inceput) rezistenta tematoare a Vidrei, bantuita de semnele urate pe care le avusese. Acum insa Razvan nu mai poate fi oprit.
Moare aparandu-si tronul, zidurile cetatii Suceava, de navala armatei lesesti. Remarcam viziunea pasoptista asupra trecutului a lui Hasdeu. In spiritul acestei viziuni, in drama Razvan si Vidra este permanent si semnificativ tabloul social, critica sarcastica este indreptata spre boierii de felul lui Sbierea si Basota, iar de cei apasati, ca Mos Tanase, Razasul si Vulpoiu, Hasdeu se apropie cu intelegere si simpatie.
Razvan si Vidra, veritabili eroi romantici, traiesc intens visul maririi, ambitia puterii si apoi amaraciunea prabusirii. Ca si Ruy Blas al lui V. Hugo, Razvan este inzestrat cu insusiri ce-i dau o noblete mai presus decat a sangelui.
Vidra, inrudita cu Lady Macbeth, personajul shakespearian, este voluntara, orgolioasa si malefica. Ea pune in ridicarea lui Razvan talentul ancestral al boieroaicei de neam, tenacitatea diabolica a femeii ce vrea sasi inalte Alesul. “Femeie imperiala” (Pompiliu Constantinescu). “mulier impatens” (Eugen Lovinescu) – Vidra isi face din barbat “un brat pentru a-si realiza nesatiul stapanirii si spiritul de initiativa” – Hatmanul polon ii surprinde trasaturile ce vin sa intregeasca portretul eroinei: “Acea femeie viteaza/ Ce te-nsoteste-n razboaie, infrunta moartea, vegheaza/ Pe campul de balaie, in rand cu ostasii mei,/ Pe care ades ii intrece? Minune dintre femei!”.
Vidra este personaj spectaculos si marcant, in economia piesei, dovedind, cu fiecare replica a sa o intensa viata interioara. Intensitatea trairilor si a dorintelor ei, a setei ei de marire, are in sine ceva machiavelic. Hasdeu cugeta si analizeaza intens pe marginea unor destine exemplare.
Ai vreo nelămurire?