Raspandirea crestinismului in limba latina la N de Dunare demonstreaza romanizarea ireversibila a dacilor si continuitatea daco-romanilor.

Crestinismul la romani a avut un caracter popular.
– S-a raspandit initial fara sustinerea politica a structurilor Bisericii.
– Primii crestini au patruns in Dacia o data cu armatele si colonistii adusi de Traian.
– Raspandirea crestinismului pana in secolul al IV-lea a fost influentata de politica imparatilor romani, dintre care unii i-au persecutat pe crestim: Traian, Diocletianus, Galerius.

Dovezi: inscriptiile cu martiri de la: Halmyris, Axiopolis, Noviodunum, Dinogetia.
Crestinismul a fost sustinut de:
– Constantin cel Mare care, in 313, prin Edictul de la Milano, acorda libertate de cult crestinismului.
– Theodosius care interzice cultele pagane.

Rol important in raspandirea crestinismului au avut misionarii crestini:
– Teotim I – episcop de Tomis;
– Sfantul Ioan Cassian, care realizeaza organizarea vietii monahale;
– Dionisie cel Mic (originar din Dobrogea) – initiatorul cronologiei crestine;
– Ulfilas, care predica in limbile greaca, latina si gota.

Pentru comunitatile daco-romane majoritatea izvoarelor confirma raspandirea crestinismului in limba latina:
– inscriptia de la Biertam (donarium): “Ego Zenovius votum posui”;
– basilici crestine: Porolissum, Sucidava, Slaveni.

Crestinismul reflectat in limba latina reprezinta o dovada importanta a originii poporului roman si a limbii romane si o dovada a continuitatii daco-romanilor.
Din limba latina provin si termenii de baza ai religiei crestine:
– biserica – basilica (cladire, lacas religios);
– Dumnezeu – Domine Deus;
– duminica – dies dominica;
– inger – Angelus etc.

Concluzie
Romanitatea din sudul si nordul Dunarii se consolideaza in secolele al IV-lea – al Vl-lea.
Autohtonii se integreaza definitiv si deplin latinitatii orientale.

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?