Articles Tagged: Amurgul gandurilor

“Amurgul gandurilor” este ultima carte publicata in tara de Emil Cioran, in 1940, dupa “Pe culmile disperarii” (1934), “Cartea amagirilor” (1936), “Schimbarea la fata a Romaniei” (1936), “Lacrimi si sfinti” (1937). Deja aceste volume, la care se poate adauga “indreptar patimas”, ramas inedit pana in 1991, reprezinta o opera cu trasaturi distincte in peisajul epocii, […]

Asocierile bizare caracterizeaza tehnica filozofului, a carui specialitate, de esenta romantica deci contrastanta este formula oximoronica Tensiunea creata prin manuirea nonsalanta a acestei figuri rare care este oximoronul ne recomanda din plin specificul cioranian: “…omul este o ruina invincibila. Cine i-o fi turnat atat entuziasm in deceptii?”. Este, evident, un autoportret al atentului moralist care […]

Expresia parcimonioasa dar exploziva, derutanta cateodata in continut, insa intotdeauna vitalista in forma este la ea acasa pe parcursul intregului volum “Fiecare om este propriul lui cersetor” sau “Vocea sangelui este o elegie neintrerupta” sau “intr-o lume fara melancolie, privighetorile ar incepe sa scuipe si crinii ar deschide un bordel”, ca si “Orice fel de […]

Lui Cioran lucrurile “caldute”, oraganizate in norme acceptabile doar de catre mediocri, ii par uneori, de-a dreptul vulgare. Cel mai mult ii repugnau diversele infatisari ale modului administrativ, cel care are pretentia de a ordona existenta exterioara a omului, ignorand-o pe aceea interioara Afland din biografia ganditorului ca a fost un “etern student”, prelungind o […]

Extazele Terezei de Avila, coroborate cu tentativele sterile ale tributului hidalgo, par sa defineasca o practica originala a amaraciunii ca deviza, ca proiect existentialist si stilistic. Din frecventarea textelor unor iluminati, lipsiti de orice obiectiv pragmatic, s-a nascut laitmotivul cioranian al utilitatii intelese ca hidosenie. Ceea ce pune in valoare o fiinta nu apartine acestei […]

“Amurgul gandurilor” este ultima carte publicata in tara de Emil Cioran, in 1940, dupa “Pe culmile disperarii” (1934), “Cartea amagirilor” (1936), “Schimbarea la fata a Romaniei” (1936), “Lacrimi si sfinti” (1937). Deja aceste volume, la care se poate adauga “indreptar patimas”, ramas inedit pana in 1991, reprezinta o opera cu trasaturi distincte in peisajul epocii, […]

Asocierile bizare caracterizeaza tehnica filozofului, a carui specialitate, de esenta romantica deci contrastanta este formula oximoronica Tensiunea creata prin manuirea nonsalanta a acestei figuri rare care este oximoronul ne recomanda din plin specificul cioranian: “…omul este o ruina invincibila. Cine i-o fi turnat atat entuziasm in deceptii?”. Este, evident, un autoportret al atentului moralist care […]

Expresia parcimonioasa dar exploziva, derutanta cateodata in continut, insa intotdeauna vitalista in forma este la ea acasa pe parcursul intregului volum “Fiecare om este propriul lui cersetor” sau “Vocea sangelui este o elegie neintrerupta” sau “intr-o lume fara melancolie, privighetorile ar incepe sa scuipe si crinii ar deschide un bordel”, ca si “Orice fel de […]

Lui Cioran lucrurile “caldute”, oraganizate in norme acceptabile doar de catre mediocri, ii par uneori, de-a dreptul vulgare. Cel mai mult ii repugnau diversele infatisari ale modului administrativ, cel care are pretentia de a ordona existenta exterioara a omului, ignorand-o pe aceea interioara Afland din biografia ganditorului ca a fost un “etern student”, prelungind o […]

Extazele Terezei de Avila, coroborate cu tentativele sterile ale tributului hidalgo, par sa defineasca o practica originala a amaraciunii ca deviza, ca proiect existentialist si stilistic. Din frecventarea textelor unor iluminati, lipsiti de orice obiectiv pragmatic, s-a nascut laitmotivul cioranian al utilitatii intelese ca hidosenie. Ceea ce pune in valoare o fiinta nu apartine acestei […]