In Egiptul antic, comertul era aproape in intregime un comert de stat. Comertul exterior, cel putin, era organizat si controlat exclusiv de stat. Chiar din epoca Regatului Vechi, Palatul regal organiza adevarate expeditii comerciale, sub conducerea unui fiu al regelui sau a unui demnitar superior. Grupuri mici de trimisi, inarmati, calatoreau fie pe uscat, fie […]
Articles Tagged: comert
Referat despre comertul in Egiptul antic – a doua parte
Negustori propriu-zisi, care sa practice liber si sa traiasca din veniturile lor comerciale, nu existau nici pe piata interna, decat foarte putini, desfacand marfuri de mica valoare si fiind totdeauna controlati de administratia statului. Si acestia insa erau mai degraba niste intermediari, si uneori probabil chiar niste slujbasi ai Palatului sau ai templelor. In interiorul […]
Referat despre comertul in Egiptul antic – a treia parte
Odata cu dinastia a IV-a (cu faraonul Kheops, se pare), functia de “loc tiitor al regelui” a fost suprimata, instituindu-se acum aceea, centrala, de “vizir” unic. (In Regatul Nou vor fi doi viziri). Regele i-a transferat viziru lui de obicei numit dintre membrii familiei regale atributiile efective de comandant militar suprem, de sef suprem (ajutat […]
Referat despre comertul in Egiptul antic – a patra parte
Pedepsele par sa fi fost foarte severe, mai ales in timpul Regatului Nou, cand se crede ca legile egiptene s-ar fi inspirat din Codul lui Hammurabi. In faza de instructie a cauzelor penale se putea aplica si bataia cu lovituri de baston. Aceeasi pedeapsa era prevazuta si pentru calomnie, furturi mici, abuzuri in administratie, s.a. […]
Referat despre mestesugurile, comertul, pastoritul si agricultura evreilor – a doua parte
In tesatorie mestesug in care evreii foloseau amindoua tipurile de razboaie, orizontal si vertical predomina productia stofelor de lina. Se folosea si parul de capra sau de camila pentru confectionarea corturilor, a sacilor si a mantalelor pastorilor. Vopsitorii foloseau mult rosul aprins (culoare obtinuta prin pisarea, dupa uscare, a unei insecte locale); si mai ales […]
Referat despre mestesugurile, comertul, pastoritul si agricultura evreilor – prima parte
Viata pastorului care pazea turmele altora era cum o prezinta tot deauna in culori dramatice textele deosebit de grea. La mediul si la clima foarte ingrate se mai adauga si continua amenintare a leilor si ursilor, im potriva carora alte arme pastorul nu avea decat tepusa de lemn, ciomagul si prastia. Apoi, pericolul hoardelor de […]
Mercantilismul ca doctrina economica
1) Evolutia si particularitãtile nationale ale mercantilismului In secolele XV-XVII predominau inca valorile religioase si conceptiile medievale ale primatului supranaturalului. In opozitie si in spirit renascentist se formeaza o viziune a omului ce exalta valorile absolute ale statului, pe de o parte, si ale bogatiei, pe de alta parte. Mercantilismul apare astfel ca primul curent […]