Reflectiile din preambulul filozofic sunt atribuite eroului nuvelei, Dionis, fata de care Eminescu isi ia o anume distanta ironica. De aici si titlul nuvelei: Sarmanul Dionis, care contine o usoara unda de compasiune, dar si o autoironie geniala pentru ca Eminescu se autoproiecteaza in eroul sau, un marunt functionar si un modest copist, care lucreaza […]
Articles Tagged: Mihai Eminescu
Comentariul operei Sarmanul Dionis scrisa de Mihai Eminescu – a patra parte
Printr-un ciudat proces de “anamneza”, peisajele i se par cunoscute, familiare. Calugarul Dan are senzatia ca a mai trait, odata in viitor, sub numele de Dionis, ilustrare inedita a doctrinei metempsihozei. Eroul are, cu alte cuvinte, “amintiri despre viitor”. Calugarul Dan este discipol al maistrului Ruben, dascal de matematica si filozofie la Academia din Socola […]
Comentariul operei Sarmanul Dionis scrisa de Mihai Eminescu – a cincea parte
Vazut de sus, pamantul ii apare calugarului Dan ca un bob de margaritar, clocotind intr-un imens ocean de ura si de patimi, prilej pentru Eminescu, de a desfasura sumbre si pesimiste reflectii filozofice schopenhaueriene asupra vietii. In cadrul selenar, eroii isi desfasoara existenta edenica. Aceasta este una dintre cele mai frumoase viziuni paradisiace din opera […]
Comentariul operei Cezara scrisa de Mihai Eminescu – prima parte
Trebuie spulberata prejudecata dupa care proza lui Eminescu ar fi inferioara poeziei sale. In realitate, Eminescu este un scriitor la fel de mare in proza, ca si in poezie. Acelasi geniu, aceeasi seva creatoare se poate observa in toate compartimentele operei sale. Daca privim proza eminesciana in context universal, putem constata ca Eminescu este unul […]
Comentariul operei literare Luceafarul de Mihai Eminescu
Capodopera poeziei romanesti este inspirata din surse de natura culturala (miturile grecesti, crestine), autobiografica (propria viata ridicata la rangul de simbol), precum si de natura filosofica. Pentru a releva conditia geniului nefericit, insingurat, Mihai Eminescu asimileaza si transforma in simboluri lirice antinomiile din filosofia schopenhaueriana referitoare la omul superior si la cel comun. Geniul este […]
Principalele motive ale poemului Luceafarul de Mihai Eminescu
Iubirea dintre o fiinta pamanteana si una eterna are, in poem, doua izvoare folclorice: basmul cules de calatorul german R. Kunisch, din Muntenia si mitul Zburatorului. a) Daca am privi “Luceafarul” doar ca pe un poem epic, cel dintai “personaj” al sau este “O prea frumoasa fata” de imparat, traitoare in timpul mitic al basmelor […]
Referat despre sentinta finala din discursul Demiurgului partea a III-a a poemului filosofic Luceafarul de Mihai Eminescu
Sentinta finala din discursul Demiurgului este “Dar moartea nu se poate …”.Aceste cuvinte sunt rostite dupa ce Creatorul ii oferise lui Hyperipn alte moduri existentiale (toate avand virtuti creatoare): cantul lui Orfeu, gloria intemeietorului de tara si cucerirea infinitului. Imposibilitatea de a-i darui moartea trebuie explicata prin conceptia indiana a legaturii dintre creat si creator: […]
Caracterul national al poeziei eminesciene
De o suta de ani ne este dor de Eminescu si, oricat ar vremui peste noi o istorie vitrega, Poetul Etern este si va ramane al nostru, al romanilor; in fiecare dintre poeziile sale se rasfrange modul de a gandi al acestui neam, asa cum cerul instelat se oglindeste intr-un bob de roua: sentimentul timpului, […]
Tema poemului Luceafarul de Mihai Eminescu
a) Poemul filosofic “Luceafarul” (1883) este incrustat in destinul spiritual al poporului roman, asa cum epopeile homerice sunt incrustate in destinul grecilor. Motivatia acestui loc privilegiat trebuie cautata in faptul ca, in “LuceafaruF sunt reunite marile idei existentiale ale unui intreg neam: dorul de eternitate, vremelnicia umana, soarta omului superior, iubirea ca eveniment cosmic, peisajul […]
Comentariul poeziei De-or trece anii scrisa de Mihai Eminescu- a doua parte
Nu vom intalni aici nici lamentatiile neoanacreonticilor autohtoni, nici incercarile fragmentare ale poetilor pasoptisti de a izola farmecul de eternul inefabil feminin. In laboratorul poetic eminescian, in acest caz, in primele variante, persista farmecul feminin (E-atata farmec); suferinta (“atata suferinta”) cum si verbele “a vorbi”, “a tacea”, cu cele doua locutiuni celebre “Nu stiu cum” […]