Aditi reprezinta zeita creatoare conform mitologiei Indiei. Ea este zeita-mama a oamenilor, dar si a zeilor. Este slavita si ca fauritoare a tuturor plantelor si animalelor, ca mama a tuturor fiintelor. Este o creatura fabuloasa ce nu poate fi inclusa in nicio categorie. Aditi este cea nelegata, cea libera. Este o zeita primordiala, atributele sale fiind nedeterminate, astfel incat lasa loc unui fel de panteism. In timp ce fiii ei, zeii suverani, detin o functie in societatea divina sau in Univers, Aditi este totul: este suma, inceputul, sfarsitul si in acelasi timp contrariile.

Fiind mama prin excelenta, este cea care a creat zeii. Initial, aceasta a dat nastere unor serpi care, dupa ce si-au lepadat pielea, s-au transformat in zei si astfel au dobandit nemurirea. Printre fii zeitei Aditi se numara zeii Mithra – garantul intelegerilor, Varuna – organizatorul lumii, Aryaman – protectorul arienilor, dar si Bhaga, cel care distribuie bunurile.

Exista numeroase scrieri in care zeita Aditi este slavita, texte care reliefeaza latura ei supra-divina, latura sa de fiinta primordiala carepune in miscare procesul evolutiv al lumii. Printre aceste scrieri se afla mult faimoasele “Vede” in care se regasesc urmatoarele fragmente care fac referire la Aditi:

“Aditi este cerul, Aditi este atmosfara. Aditi este mama, este tatal si fiul. Aditi este ansamblul zeilor, al celor cinci rase. Aditi este ccea ce s-a nascut. Aditi este ceea ce trebuie sa se nasca”.

zeita este de multe ori reprezentata fie dand nastere, fie ca insasi imaginea Rotii Samsarei, reprezentare a ciclitatii eterne – nastere, moarte si renastere.

Aditi reprezinta divinitatea nediferentiata, vastitatea, expansiunea, libertatea. In cadrul sacrificiilor, ea nu este tratata la fel ca restul zeilor fiindca este exterioara lumii divine. Ea primeste cea dintai si cea din urma ofranda. Aditi este zeita care permite dezvoltarea, ea elibereaza de orice constrangeri, ea face sa dispara orice urma de pacat, de impuritate, de suferinta, de boala.

Printre supusii care o iubesc si o venereaza cel mai mult se numara femeile, in special cele insarcinate care poarta mereu la gat amuleta pe care zeita Aditi o purta de fiecare data cand dorea sa aiba un copil.

Adoptata de traditia budista, a fost integrata in legenda. Astfel, ea il sustine pe Buddha si ineaca ostile lui Mara, ispititorul, care vrea sa-l distraga din meditatie si sa-l impiedice astfel sa ajunga la iluminare.

In Thailanda, Uniunea Myanmar, Laos si Cambogia este reprezentata sub infatisarea unei tinere femei care-si rasuceste parul cu mainile. Din parul ei izvoraste fluviul, sursa tuturor bogatiilor. In aceste tari este numita Dharani sau Brah Dharni.

Sursa Imaginii – rabbitmurmurs.org

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?

Tagged: