Moara cu noroc (Ioan Slavici)
Introducere
Moara cu noroc reprezinta una dintre capodoperele nuvelisticii lui Slavici, incadrandu-se in categoria prozelor psihologice. Scriitorul ardelean este un desavarsit analist si un moralist ale carui opere sunt o pledoarie pentru chibzuinta si intelepciune. Autor a sapte romane, dintre care Mara reprezinta un pas inainte al speciei, in literatura romana, Slavici ramane creator al realismului social la sfarsitul secolului al XIX-lea.
Particularitatile discursului (incipit, final, voce narativa)
Moara cu noroc ilustreaza particularitatile nuvelei ca specie, in ciuda dimensiunilor de microroman: are un singur fir narativ (instrainarea lui Ghita de familie prin complicitatea la faradelegile lui Lica), un numar mediu de personaje (Ana, Ghita, soacra, Lica, porcarii lui – Raut, Saila, Buza-Rupta, Pintea), accentul punandu-se pe complexitatea de caracter a protagonistului.
In Moara cu noroc incipitul este constituit de prologul reprezentat de vorbele soacrei lui Ghita, care au un ton axiomatic / de proverb, moralizator, anticipand destinul personajelor principale: “Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca este, nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit”. In mod sugestiv, cuvintele sunt rostite de batrana, intrupare a intelepciunii populare si a experientei de viata. Replica sa anunta tema nuvelei (consecintele nefaste pe care setea de inavutire le are asupra individului) si deznodamantul tragic.
Finalul nuvelei este simetric cu incipitul si este reprezentat printr-un epilog constituit tot din vorbele batranei: “Simteam eu ca nu are sa iasa bine, dar asa le-a fost data”. Daca replica din prolog ilustra, la nivel tematic, dezechilibrul launtric al individului sub presiunea unei pasiuni devastatoare, replica din final permite si stabilirea unei noi teme a nuvelei, cea a destinului; de altfel, daca tinem cont si de faptul ca, in final, asistam la moartea a trei personaje (Ghita, Lica, Ana) putem spune ca “Moara cu noroc” are un final tragic. In concluzie, incipitul si finalul in acest text narativ au un rol definitoriu in constructia subiectului, ilustrand simetria compozitionala a nuvelei, dar si caracterul moralizator al prozei lui Slavici.
Naratorul nuvelei psihologice este omniscient (domina universul operei, stie totul despre personajele sale si poate dezvalui chiar si gandurile lor ascunse.). El relateaza obiectiv, la persoana a treia, folosind tehnica inlantuirii. Faptele sunt astfel credibile, verosimile, iar efectul asupra cititorului este de iluzie a vietii si de obiectivitate. Pe langa aceasta tehnica, intervine si tehnica punctului de vedere, in interventiile simetrice ale batranei.
Prezentarea subiectului nuvelei
Firul epic evolueaza gradat, iar actiunile alterneaza cu ample pagini in care naratorul ofera cititorului accesul la psihologia personajelor, cu precadere la starile contradictorii ale lui Ghita. Momentele subiectului au starnit controverse in randul criticilor literari, care exprima puncte de vedere diferite mai ales asupra punctului culminant: din expozitiune aflam ca cizmarul Ghita, desconsiderat de sateni si satul de umilinta saraciei, se muta la Moara cu noroc, han pe care il ia in arenda, in jurul zilei de Sf. Gheorghe. Intriga o constituie venirea lui Lica Samadaul (om cu stare, atotputernic peste locurile acelea, fara a carui stire nu se petrece nimic la moara) la Ghita, caruia ii propune complicitatea indirecta la faradelegile lui si ale celorlalti porcari. Desfasurarea actiunii cuprinde totalitatea faptelor care duc la instrainarea lui Ghita de familie si de preceptele morale, pe de o parte prin ascunderea adevarului despre relatiile cu porcarii fata de Ana, pe de alta parte prin tainuirea faptelor necurate ale lui Ghita, dintre care amintim “calcarea” arendasului si uciderea vaduvei si a copilului. Cum firul narativ are in prim-plan dezumanizarea crasmarului, punctul culminant il constituie uciderea Anei, momentul maxim al dezintegrarii morale a lui Ghita, capabil de a-si folosi sotia drept cursa pentru a-l da pe Lica pe mana lui Pintea. Deznodamantul marcheaza o purificare a spatiului de forte malefice: hanul arde, iar Ghita este ucis de oamenii Samadaului, in timp ce Lica se sinucide, dandu-se cu capul de un copac, pentru a nu cadea in mainile jandarmului.
Imaginea familiei prin referire la scene reprezentative pentru evolutia conflictului
In incipitul nuvelei, familia lui Ghita locuieste intr-un sat ardelenesc in care Ghita este un cizmar care nu poate oferi soacrei, sotie si copilului un trai fara griji. Dovedind spirit de initiativa si din dragoste pentru Ana, pe care vrea sa o stie fericita, Ghita se hotaraste sa ia in arenda Moara cu noroc pentru cativa ani, pana va reusi sa-si faca un atelier cu zece calfe. In ciuda avertizarilor soacrei (“omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca este, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit”), ei hotarasc sa se mute la han.
Viata familiei cunoaste, in acest nou loc, doua etape. Prima dureaza pana la aparitia lui Lica Samadaul si reprezinta o perioada de calm, bunastare si prosperitate, astfel incat toti se bucura de banii stransi si chiar si jandarmul Pintea recunoaste ca venirea lui Ghita acolo a sfintit locul. Ghita este caracterizat in mod direct de catre narator: om harnic si gospodar, el isi iubeste familia si vrea sa o stie pe Ana fericita.
Odata cu venirea lui Lica Samadaul, familia intra intr-o noua etapa, cea a destramarii si a instrainarii. Porcarul alege un moment strategic, respectiv dupa ce i-a lasat lui Ghita ragazul de a economisi niste bani si de a se obisnui cu un nou statut material. Trimitandu-si inainte oamenii si dupa o intalnire cu Ghita in care ii cere acestuia doar sa-l informeze despre cei ce se perinda pe la han, Lica va face din Ghita partas la nelegiuirile sale, cerandu-i bani cu imprumut si cheile de la toate usile si dulapurile, oferindu-i in schimb “camata carnetelor”.
Constient ca acceptand propunerea Samadaului se indeparteaza de preceptele sale morale, Ghita incearca sa refuze, dar, la amenintarea porcarilor, accepta, cu conditia ca Ana sa nu afle nimic. Este primul pas spre distrugerea relatiei cuplului: odata cu trecerea timpului, Ghita devine tot mai ursuz si nu ii mai impartaseste Anei toate gandurile sale. Ana remarca schimbarea de comportament a sotului si, cu tenacitate si rabdare, incearca in repetate randuri sa comunice cu sotul ei. Inteligenta, ea intelege ca intre ea si Ghita stau adevaruri ascunse legate de porcar: in noaptea calcarii arendasului, ea il vede pe Lica revenind la han catre dimineata si isi da seama ca Ghita i-a oferit un alibi la proces, altadata va observa banii insemnati si va intelege ca ei provin din aceeasi sursa, iar spre finalul nuvelei refuza sa plece de Pasti la Ineu, simtind ca hotararea brusca a sotului de a ramane acasa ascunde ceva. De aceea, lui Ghita, cazut prada patimii inavutirii, de multe ori Ana ii va parea o piedica in calea implinirii.
Pe masura ce Ghita este din ce in ce mai mult plecat, Lica petrece tot mai mult timp la han, trezind interesul Anei, ce descopera, in scene precum aceea in care Samadaul impleteste un bici copilului, rezerve de umanitate ale porcarului. Totusi, ea nu inceteaza sa creada in valorile familiei si refuzul de a pleca de Pasti la Ineu nu are nicio legatura ascunsa cu ramanerea lui Lica. Petrecerea incinsa reprezinta, pe de o parte, incercarea hangiului, sortita esecului, de a-l da pe Lica pe mana lui Pintea, iar pe de alta parte, scena in care spiritul malefic al capeteniei porcarilor declanseaza declinul iremediabil al cuplului. Dorind sa il lecuiasca pe Ghita de slabiciunea pentru o singura femeie, Lica stabileste planul de seducere a Anei, pe care i-o cere lui Ghita. Supus autoritatii Samadaului, acesta accepta, abandonandu-si cu lasitate femeia in bratele unui barbat strain. Ana devine astfel sotia adulterina, victima a propriei slabiciuni, a atractiei pentru un barbat puternic, a nepasarii sotului. Ghita intervine prea tarziu si isi ucide nevasta, scena ce reprezinta punctul maxim al dezumanizarii protagonistului. La randul sau, el este ucis de oamenii lui Lica, moartea celor doua personaje reprezentand o modalitate de moralizare a prozatorului ardelean care nu iarta indepartarea personajelor sale de la perceptele morale.
Singura care ramane in afara acestor intamplari tragice este batrana soacra, deoarece este cea care s-a impotrivit mutarii la han, presimtind ca banii nu vor aduce numai bunastarea materiala. Simbolic, in timpul uciderii copiilor, ea petrece noaptea de Inviere la Ineu, scene prezentate prin procedeul alternantei, cu rolul de a realiza un contrast. Pe de alta parte, soacra este convinsa ca moara a ars, focul purificand spatiul de fortele malefice. Replica ei (“Se vede c-au lasat ferestrile deschise!”) poate fi interpretata nu numai la propriu, ci si in sens simbolic: Ghita si Ana au permis intruziunea unui strain in viata de familie, ceea ce a declansat consecinte iremediabile.
Exprimarea unui punct de vedere despre imaginea familiei din perspectiva finalului
In raport cu continutul nuvelei, putem afirma ca personajele trec printr-o drama a autocunoasterii, intalnirea cu Lica facandu-le sa-si confrunte adevaratele asteptari cu ceea ce considerasera pana atunci a-i reprezenta autentic: Ana intelege despre sine ca prefera o masculinitate autoritara si activa in locul unui sot las si lipsit de forta interioara, iar Ghita descopera ca agonisirea banilor cere compromisuri.
Ai vreo nelămurire?