Publicata in volumul purtand acelasi titlu, aparut in 1930, poezia Joc secund este una emblematica pentru opera barbiana reprezentand o autentica arta poetica. Aceasta deoarece aici Ion Barbu sintetizeaza nu doar principiile, tematica, nucleele sale creatoare, ci si procedeele poetice folosite.
Jocul secund este “poezia pura”, menita a capta un “nadir latent”, “adancul acestei calme creste”, reunind contrariile din existenta marii Fiinte cosmice, a “Ideii” – principiu cosmic ajuns sa fuzioneze cu sine insusi prin sacrificarea, in “azurul” mantuitor si purificator, a “cirezilor agreste”, manifestari in materialitate, divizate, ale aceleiasi Mari Fiinte.
Volumul are ca moto un citat din Stephane Mallarme: “ne fut-ce que pour vous en donner l'Idee”. Asemeni lui Mallarme, Ion Barbu isi doreste ca poezia sa fie un ritual purificator – purificator al cuvantului care, prin sacrificarea individualitatii sale notionale, a sensului sau mai mult sau mai putin arbitrar, in, jocul secund” sa renasca oferind “un sens mai pur cuvintelor tribului”.
Orice ritual initiatic – si cel al poeziei barbiene este unul – presupune o moarte si o renastere. Sacrificarea individualitatii fiintelor si a cuvintelor ce le descriu va duce la renasterea unitara a Fiintei si a Cuvantului creator de realitate, a cuvantului care pune in miscare principii cosmice, asemeni cantecului miticului Orfeu, evocat in cea de-a doua strofa a poeziei de fata: “Si cantec istoveste: ascuns, cum numai marea / Meduzele cand plimba sub clopotele verzi”.
“Ideea” evocata de Mallarme in moto-ul mai sus citat nu se refera la o idee in sens pur intelectual, ci la Ideea hegeliana, principiu cosmic, sinonim al Marii Fiinte.
Din articolele si conferintele programatice ale lui Ion Barbu cunoastem faptul ca acesta refuza poezia confesiune, “lirismul crucit cu sensibilitatea” tocmai deoarece autorul Jocului secund considera o astfel de arta ca manifestare a formelor individuale, a “humei” supusa temporalitatii si “refuzata de idee”.
Ai vreo nelămurire?