Rudra reprezinta unul dintre numerosii zei aflati in panteonul indian. El este zeul mortii si al furtunii , avand in acelasi timp o fire deosebit de distrugatoare care cauzeaza nenorociri in randul oamenilor. Rudra este un zeu vedic. Printre divinitatile binefacatoare precum Mithra, Varuna, Indra, el este distrugatorul si colericul, adesea detinand rolul unui demon. Conform legendelor, Rudra s-a nascut dintr-un incest al lui Usas cu fratii sai.
Este reprezentat cu parul impletit, pantecele negru si spinarea rosie, invesmantat in piei de animale salbatice si poarta un arc cu sageti. Este casatorit cu Rudrani, iar cei doi se unesc printr-o lunga imbratisare. Rudra este vanator si stapan al fiarelor padurii. Acesta nu are legaturi cu lumea civilizata, fiind aspru si grosolan. Talharii si hotii sunt tovarasii sai, fiind patronul tuturor celor care ucid, indiferent daca o fac din nevoie sau din placere. Zeul este un mare distrugator, semanand molima si moartea. Ataca oamenii si fiarele, manevreaza otravurile si fulgerul si raspandeste teroare in jurul sau.
Rudra este un zeu foarte venerat, dar si temut de supusii sai. Acest lucru este atestat de numeroase scrieri care dateaza din timpuri stravechi. Una din aceste scrieri este celebra “Veda” in care se gaseste urmatorul fragment care simbolizeaza o invocatie catre marele zau: “Gratie remediilor pe care tu le-ai dat, o , Rudra, foarte sanatoase, voi putea trai o suta de ierni. Alunga departe de noi dusmania, asvarle mai departe suferinta, goneste molimile in cele patru zari! Unde e, o, Rudra, mana ta mangaietoare, pomada si balsam, cea care indeparteaza nenorocirile divine! Priveste-ma cu indulgenta, o, Taurule! Picioare robuste, forme nenumarate, oachesul redutabil s-a impodobit cu aur stralucitor. De Rudra, stapan al intinsei lumi, firea lui Asura nu s-ar putea desprinde”
El este cel la care apeleaza zeii pentru treburile lor murdare. Rudra este un element marginal. Iubeste tot ce nu este firesc, pe toti cei care traiesc altfel decat majoritatea si care lupta impotriva ei. Este o forta divina, salbatica, neimblanzita si periculoasa. Prin urmare este un zeu temut, implorat pentru a i se obtine favorurile si protectia.
Mai tarziu, in hinduism, va disparea aproape total in favoarea lui Siva, un nou-venit care ii preia trasaturile de distrugator si de subversiv, pastrandu-si insa caracterul binevoitor. Rudra si Siva sunt de fapt unul si acelasi zeu.
De cele mai multe ori numele sau se foloseste la plural, rudrele simbolizand lastare ale zeului, niste reprezentanti ai sai care au ca singura menire aceea de a teroriza lumea. Fiind un zeu ubicuu, prin rudre se manifesta caracterul zeului care seamana in lume crimele, otravurile, bolile si catastrofele.
Sursa Imaginii – exoticindiaart.com
Ai vreo nelămurire?