Evenimentele ce vor urma – calatoria pana la imparatul Verde, dobandirea salatilor din Gradina Ursului, a pieii cu nestemate din Padurea Cerbului, aducerea fetei imparatului Ros (cu cele sase incercari) – sunt episoadele unui scenariu de initiere, in cursul caruia Harap-Alb “se prinde la minte”, adica isi dobandeste fortele spirituale. Prin urmare, celelalte personaje care se alatura craisorului (Regina furnicilor, Craiasa albinelor, Ochila, Gerila, Flamanzila, Setila, Pasari-Lati-Lungila) trebuie interpretate ca “personificari ale trasaturilor morale si spirituale ale eroului” (Andrei Oisteanu). De acestea se va sluji Harap-Alb in lupta impotriva raului. Dar pentru ca realizarea protagonistului sa fie totala, el trebuie sa primeasca din nou botezul mortii si al invierii.

In final, Spanul, ca un sacerdot, ii zboara acestuia “capul dintr-o singura lovitura de palos”, iar farmazoana rosie il readuce la viata, unificand elementele pana atunci divizate. Harap-Alb poate fi incoronat.

Dupa cum s-a putut observa, portretul eroului reiese mai ales din faptele, vorbele si reactiile acestuia. Din textul lui Creanga nu lipseste insa nici caracterizarea directa. Explicatiile celorlalte personaje cu privire la Harap-Alb sunt transcrise fie prin stilul direct (“- Fii incredintat ca nu eu, ci puterea milosteniei si inima ta cea buna te ajuta, Harap-Alb, zise Sfanta Duminica..”), fie prin cel indirect liber (fetele imparatului Verde gasesc “ca Harap-Alb, sluga lui, are o infatisare mult mai placuta si samana a fi mult mai omenos” decat Spanul). Cat despre narator, acesta se raporteaza de fiecare data ironic la personajul sau, chiar daca o face direct (“Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste…”) sau numai prin formele aluziv-ironice (“-Asa este, maicuta, raspunse Harap-Alb, cufundat in ganduri si galban la fata, de parca-i luase panza de pe obraz”). Toate acestea concura la realizarea unui personaj ce depaseste, prin complexitate, tipologia stricta a basmului.

     

Ai vreo nelămurire?