Tipatescu nu are alte ambitii politice, postul de prefect al judetului oferindu-i suficient confort, situandu-l printre capii tinutului. Desi vorba lui Pristanda spune mult mai mult: “mosia mosie, fonctia fonctie, coana Joitica coana Joitica: trai ne-neaco, cu banii lui Trahanache”. Aceasta stare de suficienta este tulburata de pierderea scrisorii, fapt ce pune in pericol legatura sa cu Zoe. Prefectul nu este contaminat de imbecilitatea si ticurile personajelor din jurul sau, el incearca sa-si cenzureze atitudinile si supune judecatii situatiile neasteptate cu care se confrunta pe masura derularii evenimentelor.

Nefiind un simplu bufon sau o marioneta care sa pozeze in postura de mare patriot si sa tina discursuri demagogice, asa cum se intampla cu alte personaje ale piesei, Tipatescu, oricat ar incerca sa se stapaneasca, isi exteriorizeaza spontan trairile, nervozitatea, devenind uneori chiar irascibil. Desi Caragiale ii construieste o conformatie aparte in raport cu ceilalti indivizi printre care se misca, personajul ramane un tip reprezentativ pentru o anumita categorie sociala a vremii. Liniile de forta care il contureaza il fac la fel de condamnabil ca si pe ceilalti, asupra carora are insa avantajul pozitiei sale si al unui plus de luciditate. Zoe il atrage cu farmecul ei si simte o reala pasiune si afectiune pentru ea, dar nu incearca niciun fel de remuscare si nu-si face scrupule la ideea ca aceasta este sotia celui mai bun amic al sau, chiar daca el, e drept, are o varsta destul de inaintata. Si Tipatescu face parte din lumea “fara moral si fara printip” despre care vorbeste naivul Trahanache.

     

Ai vreo nelămurire?