Renasterea – a evoluat intre secolele al XIV-lea si al XVIII-lea, sustinand reactualizarea valorilor culturale ale antichitatii, prin afirmarea plenara a stiintei, culturii si civilizatiei.

-Umanismul- – este un curent literar derivat din renastere, care pune in centrul activitatii de creatie omul, afirmand capacitatea acestuia de creatie, setea de cunoastere a adevarului.

-Clasicismul- – se caracterizeaza prin reactualizarea regulilor artei antichitatii greco-latine, cuprinzand scriitorii reprezentativi ca valoare ai unei literaturi, care proclama ratiunea ca trasatura dominanta a omului, sprijinind nevoia de ordine si logica. Ei cultiva echilibrul, masura si armonia, triumful adevarului, frumosului si binelui, respecta verosimilitatea, esentialitatea si generalitatea si promoveaza caracterul moralizator al operei de arta. Personajul literar este calauzit de-o singura trasatura dominanta, dupa cum afirma George Calinescu: “Individul clasic e utopia unui om perfect sanatos “.

Structura operei literare respecta regula celor trei unitati: de timp, de loc, de actiune, asa cum arata Tudor Vianu: “Idealul clasic e dominarea evenimentelor si realizarea armoniei de situatii contrare “.

In literatura romana, intalnim elemente clasice la poetii Vacaresti, Gh. Asachi, Ion Budai Deleanu, iar cei patru mari clasici sunt considerati: Mihai Eminescu, Ion Creanga, I.L. Caragiale si loan Slavici, continuati de Al. Odobescu, B.P. Hasdeu, Octavian Goga si altii.

Incadrarea unui scriitor ca romantic sau clasic se face dupa dominanta creatiei sale: spunem despre M. Eminescu, in mod teoretic, ca este un poet clasic, iar el afirma: “Eu raman ce-am fost, romantic” -putand fi considerat ultimul mare romantic european.

-Iluminismul- – este un curent literar care preconizeaza iluminarea maselor, prin stiinta de carte, cultura si civilizatie. Sustine rationalismul si spiritul critic, denunta superstitiile si obscurantismul, propaga egalitatea in drepturi a oamenilor, suveranitatea poporului, prin forma de guvernare republica (Tiganiada, de I.B. Deleanu). in Tarile Romane, iluminismul are un caracter national, cere drepturi egale pentru popoarele conlocuitoare din Transilvania. E reprezentat de Samuil Micu, Petru Maior, Gh. sincai, Ion Budai Deleanu, Gheorghe Baritiu, Simion Barnutiu (in Ardeal) si Gh. Lazar, C-tin Dinicu Golescu sau Gh. Asachi si altii (in Principate).

-Romantismul- – se afirma in prima jumatate a secolului al XIX-lea, manifestandu-se in filosofie, muzica, arte plastice, sub forma unor elanuri creatoare, declansand in constiinta artistilor entuziasm sau pesimism (antiteza). Se caracterizeaza prin evadare in trecut, primatul sentimentului asupra ratiunii, cultivarea folclorului si a culorii locale. in literatura romana, este reprezentat de Gr. Alexandrescu, I.H. Radulescu, C. Negruzzi, B.P. Hasdeu, D. Bolintineanu, Vasile Alecsandri si altii.

-Realismul- – se dezvolta in secolele al XlX-lea si al XX-lea, ca o reactie partial antiromantica, constand in prezentarea realitatii in functie de: caracterul concret al mediului, de cauzalitate, tipicitate, fizionomii si reactii psihice. Se caracterizeaza prin obiectivitate, veridicitate, plasticitate, stil solemn si impersonal, caracter critic. In literatura romana, intalnim elemente realiste la C. Negruzzi, Ion Ghica, Nicolae Filimon, B.st. Delavrancea, D. Zamfirescu, I. Slavici, L. Rebreanu, G. Calinescu, Camil Petrescu, Marin Preda, stefan Banulescu si altii.

-Simbolismul- – este un curent literar care a aparut in Franta, la mijlocul secolului al XlX-lea, ca o reactie impotriva romantismului si naturalismului. Poetica simbolista se bazeaza pe folosirea unor simboluri materiale (culori, cifre, litere, flori), ca semne ale vietii sufletesti; prin corespondentele dintre fenomenele si senzatiile vizuale, auditive, olfactive; prin reliefarea valorii muzicale a cuvantului, pentru a crea o atmosfera sufleteasca adecvata. Din punct de vedere al prozodiei, se cultiva versul liber, sonoritatile atenuante, rimele interioare, repetitia unor sunete, refrenul, jocul de cuvinte. Reprezentantii simbolismului romanesc au fost: Alexandru Macedonski, George Bacovia, Dimitrie Anghel, stefan Petica, Ion Minulescu, Elena Farago si altii.

Ca teme si motive cultivate de acestia, amintim motivul citadin, tema marilor plecari, motivul ploii si al toamnei, pretextul instrumentelor muzicale, motivul solitudinii fiintei umane.

-Modernismul- – include miscarile artistice care sustin o depasire a traditiei, cuprinzand unele curente de avangarda literara: simbolismul, expresionismul, dadaismul, suprarealismul – tinzand spre o independenta a actului de creatie, prin abordarea ostentativa a conventiilor artistice.

In literatura romana, teoreticianul modernismului estetic a fost Eugen Lovinescu si l-a promovat prin cenaclul si revista Zburatorul. A sustinut racordarea literaturii romane la cea europeana, promovarea unei literaturi moderne, de analiza psihologica, prin prezentarea unor personaje cu o viata sufleteasca mai complexa, din mediul urban, teoria imitatiei, a sincronismului, conform careia cultura si civilizatia se pot dezvolta prin imitatie si imprumut, in spiritul comun al veacului, dupa modele mai evoluate. Eugen Lovinescu sustine teoria esteticului, in cadrul unui modernism teoretic, urmat apoi de scriitori ca: Ion Barbu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, H.P.-Bengescu si altii.

-Traditionalismul- – demonstreaza dezvoltarea uneori in spirala a literaturii romane, fiind o reactie nationalista la modernism. Este promovat de revista Gandirea, prin teoreticianul acesteia, poetul Nichifor Crainic, dar elemente traditionaliste intalnim si in revista Viata Romaneasca. Se preconizeaza apararea traditiei, inteleasa ca o sursa de valori locale, supusa alterarii si degradarii, prin imitatii moderniste occidentale.

Specificul traditionalismului il reprezinta interesul si atitudinea protectoare fata de folclor – vazut ca un depozitar al comorilor spirituale din popor. Reprezentantii traditionalismului romanesc sunt: in poezie: Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Octavian Goga, st.O. Iosif si altii; in proza: Mihail Sadoveanu, Emil Garleanu, Calistrat Hogas si altii.

-Neomodernismul- – reprezinta atitudinea unei generatii de tineri scriitori care cer excluderea oricaror norme canonice din creatie, declarandu-se impotriva formulei “Arta pentru arta” si a refugierii creatorului intr-un turn de fildes, avandu-i ca reprezentanti pe: Geo Dumitrescu, Marin Sorescu, Mircea Dinescu. Ei sustineau deplina libertate a creatiei, cultivand o poezie a trairilor intense, pe intreaga claviatura a umanului, prin refuzul oricaror canoane impuse creatorilor.

-Postmodernismul- – se dezvolta dupa modernism; “el nu numai ca nu intoarce spatele poeziei moderne, pe care, intr-o anumita masura, o recupereaza, dar nu-i intoarce spatele nici poeziei mai vechi decat ea ” (Nicolae Manolescu), specificul acestui curent conturandu-se prin inglobarea experientei artistice a trecutului si depasirea acesteia. indepartandu-se de la linia dreapta a evolutiei literare, postmodernismul face o curba si se apropie de o traditie anterioara, pe care, in loc s-o nege, o recupereaza. Poetul reprezentativ al acestui curent literar este Mircea Cartarescu, sustinut de intreaga generatie optzecista.

(Curentele literare vor fi tratate sistematizat si la litera respectiva, incercand sa evitam repetitia, suprapunerea neapartinand autorului acestei carti).

     

Ai vreo nelămurire?

Tagged: