Directorul Institutului de medicina legala din Mayence, profesorul Kurt Wagner, fu insarcinat cu autopsia. A doua zi, asistentul profesorului, doctorul Hunt, sosi la Worms pentru a-si indeplini misiunea.
Cum era si de prevazut, cu prilejul autopsiei el nu a descoperit nici o leziune organica care sa poata justifica decesul. Numeroase hemoragii si puncte de congestii, mai ales pe creier si plamani, inclinau sa se creada ca ar putea fi vorba de o otravire. Asistenul proceda la prelevarile obisnuite, dupa care se intoarse la Mayence, aducand o duzina de borcane sigilate, pe care le preda sefului sau.
Profesorul Wagner, care se numara printre medicii legisti si toxicologi dintre cei mai reputati ai R. F. Germania, avea de indeplinit o sarcina dificila si putin de invidiat. Eva Ruh, singurul martor al “maladiei lui Annie Hamann, era incapabila sa faca cea mai mica descriere a simptomelor care au precedat moartea fiicei sale, iar profesorul nu stia mai nimic in ceea ce priveste directia in care sa-si indrepte cercetarile.
Este stiut ca in situatii de otravire, sinucidere sau otravire criminala, un rol important in decelarea cauzei il joaca asa-zisele comemorative, adica toate indicatiile privind victima : de la simptomele prezentate si pana la tuburile de medicamente sau resturi de orice fel gasite in preajma ei.
Numarul substantelor toxice este de ordinul catorva mii si chiar mai mult, incat, fara o orientare cat de sumara, cautarea tuturor otravurilor devine o imposibilitate din punct de vedere practic. Totusi,- in cazul nostru un detaliu semnalat de batrana doamna parea demn de retinut : durerile aveau un caracter spasmodic.
Ai vreo nelămurire?