Este procedeul stilistic prin care se alatura doi termeni, aparent contrarii, dar care dau un sens nou expresiei: “Suferinta tu, dureros de dulce” (M. Eminescu, Oda – in metru antic), sau in Flori de mucigai, de T.
Arghezi.
Pentru a forma o imagine noua, unul dintre termeni trebuie inteles figurat: “Venere, marmura calda, ochi de piatra ce scanteie” (M. Eminescu, Venere si Madona). Ca procedeu stilistic, oximoronul este greu utilizabil, fiind necesara scanteia inspiratiei; altfel, formam o asociere de cuvinte neconvingatoare si fara efect stilistic.
PARALELISM SINTACTIC – Reprezinta o imbinare intre figurile de stil si forma gramaticala, o reliefare a unei structuri morfo-sintactice, careia i se confera un rol estetic, prin reluarea periodica a acestor sintagme. Exemplu, in poezia lui M. Eminescu, expresia “si daca”, folosita la inceputul unor strofe reprezinta acest paralelism sintactic (totodata titlu).
Paralelism sintactic intalnim si in poezia Testament, de T. Arghezi, prin conferirea unui sens aparte cuvintelor carte si Testament, precum si prin asezarea unor termeni intr-o sintaxa specifica a frazei poetice.
Ai vreo nelămurire?