Romanul, ca specie a genului epic in proza, al carui nume provine din franceza, se defineste, ca si celelalte specii epice in proza, in functie de amploarea si de complexitatea actiunii, de numarul de persoanje si de multitudinea aspectelor infatisate.
In primul rand, actiunea este ampla si de aceea el are o mare intindere, caci autorul nareaza o diversitate de aspecte si de intamplari care se pot petrece in momente si in locuri diferite, actiunea cunoscand astfel o mare mobilitatea in timp si in spatiu. Asa se explica prezenta a numeroase episoade, dar si a mai multor planuri narative care se intretaie, se completeaza reciproc si intregesc imaginea aspectelor de viata pe care autorul si le-a propus sa le infatiseze, in toata complexitatea lor.
Complexitatea actiunii presupune existenta mai multor conflicte de natura diferita, fie exterioara, fie interioare sau psihologice, deosebit de puternice, dar si existenta unui numar mare de personaje. Acestea, in functie de locul pe care il ocupa in opera, pot fi personaje principale, secundare, episodice, figurante sau individuale ori colective, dupa felul cum sunt construite.
Prin imbinarea planurilor narative, prin multidudinea aspectelor si prin zugravirea personajelor numeroase care realizeaza o diversitate de relatii intre ele, autorul reuseste sa ofere o imagine ampla si profunda asupra vietii.
Deoarece romanul este o opera epica, sentimentele si atitudinea scriitorului sunt exprimate indirect prin intermediul actiunii si al personajelor, iar modul de expunere predominant este naratiunea. Intinderea mare a romanului, complexitatea actiunii si prezenta a numeroase personaje ofera insa posibilitatea folosirii tuturor celorlalte moduri de expunere – descrierea, dialogul, monologul interior, evocarea.
Luand in consideratie toate aspectele discutate, putem constata ca romanul este o opera epica culta in proza, de mare intindere, preponderent narativa, cu o actiune complexa, ce se desfasoara in mai multe episoade si pe mai multe planuri narative, cu conflicte puternice si cu numeroase personaje, oferind o imagine ampla si profunda asupra vietii.
Datorita complexitatii sale, roamnul este greu de clasificat, existand numeroase criterii, care au insa in vedere un singur aspect din multitudinea aspectelor tratate in roman. Astfel, se pot clasifica dupa cadrul social sau geografic ( urbane, rurale ) dupa situarea in timp ( istorice, contemporane, de anticipatie ), dupa amploarea desfasurarii ( al unei crize, al unei existente, al unei succesiuni de generatii ) sau dupa procedeul dominant (psihologic, comportamentist ).
O clasificare mai simpla o constituie impartirea lor dupa metoda abordata de scriitori in ” tratarea ” materialului epic : romane de creatie, romane de analiza si roamne moderne (formule romanesti moderne ).
In cadrul primei categorii se pot distinge romanul clasic sau fresca ( Rascoala, de Liviu Rebreanu ), romanul unei familii sau al unei generatii ( La Medeleni, de Ionel Teodoreanu ), romanul unei formari sau bildungsromanul ( Descult, de Zaharia Stancu ), romanul istoric ( Fratii Jderi de Mihail Sadoveanu ) romanul de aventuri ( Toate panzele sus, de Radu Tudoran ), roamnul politist, roamnul document, romanul fantastic si stiintifico-fantastic.
Romanul se dezvolta si dupa al doilea razboi mondial, reprezentative fiind operele lui Marin Preda, Eugen Barbu, Augustin Buzura.
Ai vreo nelămurire?