Popor de marinari si de comercianti de origine semitica, fenicienii s-au asezat la poalele Muntilor Liban, pe tarmul estic al Marii Mediterane, construind aici, prin mileniul al treilea, o civilizatie evoluata. Erau organizati in orase-state, intre care cele mai reprezentative erau Sidon si Tir. Au inventat alfabetul, strabunul alfabetului latin si au creat primele colonii (fiind marinari priceputi, au fost primii care au inconjurat Africa), intre care cea mai renumita era Cartagina, situata pe tarmul nordic al Africii.

De origine semitica, evreii au venit din Mesopotamia si s-au asezat pe tarmul rasaritean al Marii Mediterane. Popor de nomazi, ei au plecat din Ur si s-au stabilit initial in Egipt. in jurul anului 1200 i.Hr. au infiintat,in zona unde este astazi Palestina, un regat condus de Saul, caruia i-au urmat David si apoi fiul acestuia, Solomon. Istoria lor este descrisa in Biblie. Credinta lor religioasa intr-un singur Zeu, Iehova, a fost promovata de Moise.

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?