Drumul poetic al Anei Blandiana se incadreaza in spatiul executiei metrice elegante dominat de tonul elegiac, de confesiune, comunicativ, cu care spiritul cutreierat de inaltimi se ofera cititorului. Matei Calinescu ii remarca “receptivitatea permanenta, lacoma de noi existente”, unita “cu dorinta de a cunoaste, dorinta de daruire”. Caligrafia imagistica contureaza o solidaritate cu lucrurile care conduce chiar la confundarea cu ele.
Tineretea contagioasa a volumului “Persoana intaia plural” (1964) se amplifica o data cu sentimentul solidaritatii cu semenii, cu peisajul, cu universul, care domina versul.
“Calcaiul vulnerabil” (1966) si “A treia taina” (1969) intaresc ideea panpsihismului: 'Totul este eu insami/ Dati-mi o frunza care sa nu-mi semene/ Ajutati-ma sa gasesc un animal/ Care sa geama cu glasul meu”; mai mult, “universul cu mii de fete ale mele” ilustreaza direct ideea de raspandire in lucruri. Apare si imaginea contrariului (Gh. Grigurcu). “De mult a disparut orice solidaritate cu mine/ A copacilor/ Si semnul izvorului/ Care ma prevenea/ Cand era otravit”. Criticul observa de asemenea o “alternare de tonalitati discordante datorata dezabuzarii, ostenirii de povara de puritate pe care de bunavoie a decis s-o poarte”, ceea ce-i da poetei aura unui “Isus feminin”.
Volumele urmatoare aduc o lirica distilata de orice ar putea aminti trairea cotidiana Astrala cufundata in eternul fiintei, poezia trece in zona himerica operand o totala desprindere de contingent. (“Octombrie, noiembrie, decembrie”).
Viziunea eternului apare in “Somnul din somn” (1977) “Cele trei teme ale poeziei Anei Blandiana – dragostea sau altruismul, fragilitatea si daruirea sau sacrificiul autoconsimpt, mulate pe motivul atotstapanitor al apei ca principiu etern si uman prin excelenta (…) aducator de somn si fericire” (Fanus Bailesteanu) domina intreg volumul.
In general, poezia Anei Blandiana se apropie de lirica muzicii sferelor fara a deveni catusi de putin o poezie idilica.
Muzicalitatea poemelor Anei Blandiana se iveste din metafora. Nuantatul spatiu al reflexivitatii se construieste la fiecare volum din drumurile sinuoase ale visatorului ce-si depaseste mereu romantismul. “Preocuparea meditativa” a poetei a fost remarcata de N. Manolescu inca de la debut Tot de atunci se aduce un remarcabil elogiu verbului pentru fericitele lui oglinzi in care se transcrie infinitul.
“Avram Iancu” a fost publicat in “Somnul din somn” edificiu metaforic construit pe motivul somnului, care o apropie de lumea visarilor eminesciene. Motivul apare insa “ca o fata reala a elementelor, visul ca viziune integratoare, simbolica a lumii, visul ca inalt grad de dragoste si armonie” (Fanus Bailesteanu).
Intr-un studiu inchinat lui M. Eminescu (“Cultura si creatie”), Zoe Dumitrescu Busulenga pune in discutie polivalenta visului eminescian si starea de perfecta abolire a timpului si a spatiului, de vreme ce visul, el singur, e capabil sa realizeze ubicuitatea si universalitatea Motivul somnului cu rezonanta eminesciana aparuse si in “Octombrie, noiembrie, decembrie” sub ipostaza somnului revelator, a acelei stari care permite accesul in sferele inalte ale poeziei.
Ai vreo nelămurire?