Erosul se consuma in durata, in temporalitate. Comparativ cu limbajul din prima secventa, limbajul poetic atinge aici limita extrema a abstractizarii: “O, Mercur, / Frate pur / Conceput din viu mister / Si Fecioara Lucifer, // inclinat pe ape caste / In sfruntari iconoclaste, // Cap cladit / Din val oprit / Sus, pe Veacul impietrit”.
In viziunea lui Ion Barbu, cunoasterea intelectuala nu este decat o treapta provizorie, insuficienta si ineficienta, ce trebuie depasita, deoarece “nunta” nu s-a sarbatorit: “O, select / Intelect, / Nunta n-am sarbatorit…”
Initierea poetica nu se poate petrece exclusiv in cercul lui Mercur, adica al Spiritului pur, eliminarea completa a afectelor insemnand o anulare a umanului; pe de alta parte, initierea nu poate fi eficienta prin limitarea in sfera emotionala. Trebuie recuperata esenta umanului care, in conceptia lui Ion Barbu, se afla in spirit si afect deopotriva. Ca de-a treia treapta a cunoasterii, patronata de principiul solar si figurata printr-un simbol mitologic (Astarteea – zeita feniciana a fertilitatii, maternitatii si dragostei), se infaptuieste ca sinteza superioara a Erosului cu Intelectul, a principiului dionisiac cu cel apolinic. Adevarata “nunta” are loc, de aceea, aici.
Soarele reprezinta, simbolic, “nunul” supremei cunoasteri umane, care este o sublimare a simturilor. Sensul ultim al initierii – prezentata ca “ascensiune purificatoare” (Marin Mincu, Opera literara a lui Ion Barbu) il constituie, asadar, aceasta “solaritate armonioasa”, motivata, cel putin in poezia de fata, prin conjugarea spiritului pur cu “aburul verde” al vietii: “Uite, ia a treia cheie, / Var-o-in broasca – Astartee! / Si intoarce-o de un grad / Unui timp retrograd, / Trage portile ce ard, / Sa intram / Sa ospatam / In camara Soarelui / Marelui / Nun si stea, / Abur verde sa ne dea, / Din caldari de mari lactee, / La surpari de curcubee / – In firida ce scantee / eteree”.
Limbajul abstract este facut plastic si incarcat de “poeticitate” pe calea sugestiei muzicale, prin expresivitatea aliteratiilor si asonantelor, ce redau din punct de vedere fonic starea de elevatie purificatoare pe care o presupune Poezia – loc al marilor sinteze.
Ai vreo nelămurire?