Crini albi

” Crini albi ” reprezinta un ciclu de poezii scrise in jurul anilor 1912 – 191916 si compusa in aceasi nota simbolistica ca si in poeziile din volumul ” Inscriptii “, volum aparut in anul 1910.

Ciclul cuprindea un numar de 39 de poezii din care au fost selectate un numar de 20 de poezii in editia din anul 1990, restul fiind publicate in anul 2005 sub titlul ” Pezii inedite “. Celelalte 76 se gaseai in cuprinsul ” caietului colorat ” si ” Caietului negru “, poezii ce apartineau ultimei perioade de creatie a poetului, anii 1938 – 1948.

Intr – o prozodie clasica, ” moartea crinului ” trezea nebanuite senzatii si atitudini simboliste, cu delicate nuante de pastel : ” Si – a deschis sfios caliciul sub un cer senin si pur/ De pe care ploua lumina picaturii de aur fin./ Prin petalele plapande a trecut cu un suspin/ vantul serilor de vara cu prelungul lur murmur ” .Alteori poetul detalia ca un pictor impresionist:

” Cap ova, culoare pala/ Bucle moi si castanii, / Ochii verzi de apa moarta/ care tremurau alene/ Pe sub lungile ei gene ” ( Portret ) .
Atmosfera decandenta se intalnea si in imaginea ” prostituatelor “, care turnau ” viciu si orgie “, pentru a induce o stare de narcoza a durerii : ” Caci voi sa uit iubirea trista/ De floarea vesnica de crini ” ( Pretutindeni ) .

Alte poeme, fiind scurte evocari ale unor figuri istorice, sunt realizate cu pana muiata in culoarea altor vremuri, cu atentia pentru detaliu ca un fin bijutier: ” In degete subtiri si fine/ Lucesc inele cizelate/ si albe pietre nestemate/ Arunca palide lumini ” ( Maria Stuart ) .

S – a observat ecoul de romanta, plecarea iubitei fiind resimtita acut ” Violetele au murit “, ” vantul plange si suspina “, ” sufletul se stinge de un dor nespus “. Fericirea era sinonima cu aparitia iubitei care, cu ” Ochii mari si senini ” va da viata Universului ” vor creste iarasi violete/ si trandafirii vor fi plini/ salcamii vor asa in aer/ parfumul lor omorator ” ( O, vino iar. ).

Memoria afectiva e simulata de parfumul crinilor: ” Avea figura pala, proflul bizantin / purta vestminte albe, vestiminte de mireasa / tinea in mana alba o ramura de crini / asa vedeam aievea / visata mea aleasa ” ( Flori de crini ). Poetul simbolistic aducea imaginea unei iubite palide si triste, cu buza ca ” rozele vestejite ” a carei iubire o simte neatinsa, dar ” Dragostea traia inca ” ( Eternitate ) .

Evo carea atmosferei medievale cu ” tunuri inegrite “, cu vedenii, cu stravezi vestminte, in care palide fecioare cu ochii mari, deschisi tineau ” buchete de roze vestejite / ca pete mari de sange le strang la sanul lor ” este o alta caracteristica a viziunii simbolistice ( Vedenii ).

Melancolia, parfumul, rozele, au constituit un pretext de visare si evaziune din imanent. Iubita avea chipul dorntelor bizantine ” cu bucle negre “, buzele de ” garoafa pala “, figura palida si clara, ca o ” floare de vis “, ” crin alb “.
Ciclul poeziilor se carcterizeaza printr – un limbaj metaforic, pictura cu intelepciune.

Iubirea capata accente nostalgice, poetul imaginandu – se in postura : ” de a fi eternul poet al gratiilor / si mi – as asterne andul acum atat de amar / sub pasii ei in calde si in proaspete petale ” ( Asteptare ). Femeia devenea acum ” vioara in flacari “, ” Destin ametitor “, ce compunea un cantec al vietii ( Da – mi trupul tau ), faptura ei de ” crini si curcubee “, singura ratiune de a trai, ” parea turnata – n alb de carraara / al memoriei artistilor latini, / si risipea miresme de gradini / si sufletul mi – a infiorat / de cantece si de crini ” ( Excelsior ).

Iubirea vazuta ca un izvor de simti si libertate presupunea si despartirea ” eu stiu ca daca pleaca din inima ma doare ” ( Despartire ). Universul va intinerii odata sacra iubire a poetului ” Bratele – I sunt albe si subtiri ca crinul / buzele aprinse ca un rosu mat / gura ametitoare, ca la crama vinul / Si ti – e trupul sarpe rasucit colac ” ( Invitatie ) .

Exista si poeme in care poetul a invocat momente istorice, iar de multe ori atitudinea sa a oscilat intre revolta si resemnare. Lipsa curajul si a demnitatii in momentele cheie ale istoriei au facut ca si ” cantecele sa conteneasca “, ” sa insufleteasca – asfintit / al horei neamului bratara ” ( Inceput ). In ipostaza de voievod cu ” diadema pe fruntea statuara “, Poetul evoca ” vremurile de odinioara ” ( Genius loci ). Cu sufletul distrus din dragoste, poetul se vroia un Pheopnix, ” biruitor si static de – a pururi ” ( Pheonix ) .

Pastrand note decadente, poetul pastreaza ” restaurante de lux “, cu ” principese blondein rochii ungi de bal “, ” printi de coroana in fracuri cu decoratii rare ” ( Decandenta ). Osanditri cu suferinte de veacuri ca un ” copac ce creste din vifor si din ploi “, capatau accentele razbunarii ” ce va fi un mers fara carare, o trista noapte, resemnare, prabusire

“. In ipostaza de revoltat, poetul apare ca un Prometeu tintuit pe o stanca, ” un inger care stie ca trebuie sa cada / in iad, cu fruntea in flacari razvratit din cer “, ca un profet, avea viziunea unui pamant cu o umanitate ” ce – n lantul slaviei se zbate “, aungand la distrugere si ” nu va mai fi nimic din frumustea lumii / pe care am ingrijit – o milenii lungi cu drag / Si vom simtii cu drag povera de neclintit a humei / Chemand neantul tragic dintr – al pieirii prag ” ( Prezicere ) .

Atitudinea revoltata se intalneste si in poezia ” luciferica “, unde omenirea se simta inselata in sperantele ei : ” noi am crezut prosteste ca mergem inainte / si ca schimbam pamantul si cerul in cuvinte “. Imaginile sunt ale unei lumi fara speranta : ” azi creatorul lumii e mort in creatura / in fapta lui pus clipa de clipa la tortura “. Ideea filosofic a unui viitor sumbru se continua si in panta eri ” acum vantul tace cu aripile stranse “, ” a inpetrit viata si nu pricepem daca / va rasari vreodata o alta – n locul ei “, ” pamantu – ntreg aeagra bezmetic inainte / Si duce cioburi sacre de aducere aminte / si infinitul care se nruie si el “, dar intervenea impaciuitoarea atitudine a poetului resemnat ” si daca – a fost sa fie asa, precum a fost / ca sa – nvatam durerea de – odata fara rost / la ce bun sa ne plangem ca ni s – a dat mai mult ” ( Resemnare ). Doar iubirea va da nastere la o lume mai bna si doar Dumnezeu ” trecerea – I fatidica in zare “, ” simantau – ai vasta de Hamlet cu aripi de heruvimi “, reusind sa puna ” omenirea l – ncercare ” ( Rascruce ).

Apar si ecouriparnasiene ca in ” Singuratatea lui apollon “, care : ” in carul lui de flacari inaripat si fin / ca o ijuterie – n Univers lucrata / parea un print ce isi plimba pe frumuri de rubin / imaginea de aur si argint transfigurata ” sau in imaginea crepuscului ” masiv ca o imagine de aur / amurgul se desfac pe campie/ in zare soarele sta ca un faur, / zeul enigmatic, flamand pe lume ” ( Crepuscul ) .
In ” Aeternitas “, poetul si – a simtit sufletul sorbind din izvorul creatiei, ca o anfora ce avea chipul dorintelor lui, ” anfoara scoasa de – a ingerilor mana, din sufletu – mi afara “. Experienta vietii, dezamagirile, l – au obosit pe poet. Nu mi vrea sa vada nimic din spectacolul unei lumi degradante vrea somnul ” anticilor mumii / sa m departez din randul celor vii / si sa – mi platescu aceasta semneilor mei greata / de – a fi avut, sub soare, comun cu ei, viata ” ( Oboseala ) .

Sustinator al simbolismului, Nicolae Davidescu a fost defapt atat simbolist, cat si parnasian declarat. De la poeziile de mica intindere in care evoca tinuturi exotice, remarcabile atat prin culoare, pitoresc specific, pana la contemplarea peisajelor urbane, poetul imprima o nota meditativa liricii sale. Preferand decadentismului in linia lui Baudelaire, Laforgue, Rolliant, poetul era simbolist prin inclinanta spre contemplatie, spre reverie, aceste note fiind dominate individualitatii sale artistice.
Sub titlul ” Poezii inedite ” ( 2005 ), a aaparut la editura Scrisul Roamnesc un volum din creatia lirica a lui N. Davidescu, editia de fata completandu – I opera poetului si adaugandu – se volumului ” Fantana cu chipuri “, aparut in anul 1990.

Se completeaza astfel volumul de tinerete. ‘Crinii albi ” din care aparusera 20 d poezii ce au vazut lumina tiparului si au vazut lumina tiparului poeziile cuprinse in cele doua caiete manuscris – Caietul negru si Caietul colorat. poeziile cuprinse in acest volum, ” Crini albi ” ( scrise intre 1912 si 1918 ) si – au circumscris varstei simboliste. Se observa acum o estompare a notelor decadente caracteristice primelor volume ( La fantana Castaliei, Inscriptii ), poetul accentuandu – si preferinta pentru melancolia de tip romantic.

Poemele acestui volum volum ne – au evocat in imagini idealul erotic simbolist. De la caderea Evei, care si – a pierdut inocenta : ” minunea sculpturala se vinde azi cu bani / De cand muri de – a pururi divine castilate ” ( Eva ), pana la Gina, femeia depravata ale carei cantece cernite de nostalgice aminteau de o dragoste pustietoare : ” O, canta Gino inainte. Si lasa singur sa te – ascult / caci cantecu – ti mai amintesti / de – o dragoste moarta de mult, de o noapte calda de iubire, / de o cantareata adorata, / care – mi cerui sa – I dau la cheta / si nu i – am dat inima toata ” ( Gina ). Sufletul indragostitului simtea ecourile iubirii in sunet culoarea, parfum ” ce dor palpita – n clape, / si ce durere tainica / cu aripa – I trista, nevazuta / le atinge ca suspin de ape / caci esti visul intrupat de – o clipa / si ochii cenusii in fruntea ideala / Tu – mi esti mireasa ideala / parfum de crini ce se topesc in pripa “.

Poezia erotica din crinii albi are accentuate ecourile eminesciene : ” ramai de – a pururi visul alb si rece / in notele ce alba floare ninge / Simt sufletul usor cum ma atinge / cu stravezi aripi spre azur cand trece ” ( casta ). Chipul iubitei este proiectat in amurguri somptuoase de oamna, sugerand suferinta sau neimplinirea : la fereastra veche sta ingandurata / si de o vesnicie acolo – I uitata / de veacuri m – asteapta sa vin / peste albai frunte sa pun flori de crini / noaptea cade rece / cerui fumuriu / si nici in noaptea aceasta, iubito nu vin / Noaptea cade trista – fii ingandurata. ” ( Never More ).

Discursul poetic se bazeaza pe transformarea sistematica a sensibilului in semn, poezia accentuand o cromatica auto – manuala, difuza, cremolata, este o lirica a destructurarilor formale cu intentyia de a obtine o vizualitate ambigua, caracteristica momentenelor de ruptura, amurguri, toamne, stari crepusculare, in general spatii instabile. Aplicandu – se un registru adecvat de lectura, se va constata cultivarea de catre poet a unei poezii fluide stergand intr – o bruma de vis contururile materiei. Elementele cnstitutive ca :nelinistea, amaraciunea, chinul, deznadejnea, nevroza, spleenul, angoasa, fiind doar catva dintre atributele lirice davidesciene : ” flori de fum rasar in aer de taverna obosit / cand greoaie din tavanul mucezit de mucezeala / cad pe bucle rasfirate de bacanta adormita ” ( Flori de fum ) .

Melancolia a constituit una din atitudinile simboliste tipice, care s – a transformat in spleen : ” subtiri fasi de aur palpita – n fund de zare / prin pomii goi de frunze, prin pomii – ngalbeniti / o panza cenusie se tese – n departare, se – ntinte, se lateste pe campii, ruginiti ” ( Toamna ). Inainte de a fi simbol si corespondenta, parfumul a constituit un mijloc de simpla revenire, mijloc de uitare a durerii, a existentei, efluviile odorifere punand in miscare memoria afectiva si capacitatea d ilustrare ; ” o seara parfumata / si luna inecata – ncet s – arata / pe un cer trist si balai / de a rasarii in cale / al visurilor ei crai / cu ochii de o dulce jale / in seara parfumata. ” ( Ironie ) .

Melancolia, regretele, chemarile nelamurite, le – am intalnit in imagini ce au dezvaluit perceptia vizuala a naturii, ceea ce il apropia de impresionisti, in sensul estomparii contururilor sub impresia luminii : ” eu am tristetea dragostei ucise, / Sub parul meu aprinsul blond de soare / se ascund sageti otravitoare, / pentru iluzii, pentru vise ” ( Farmec suprem ), sau ” intr – un trist oras cu case invechite, cu turle sure, cu turle inegrite / rasarind in bruma – cetate de vis / peste stanci plesuve, / peste un larg abis. / Ma asteata o ata la chip stravezie / in parul ei curge lumina aurie / iar in ochii galesi, sfios s – au deschis / Doua flori de burma, doua flori de vis ” ( Never More ) .

Vocatia pentru atmosfera de legenda si de mister se intalneste si aici prin preferinta pentru feeria de ev mediu, cand erau invocate ” domnite palide “, ” cavaleri in zale de argind ” : ” din crainici vechi rasare o domnita / cu ochii mari, cu ochii ganditori / In neagra parului cosita / ea poarta palide flori. / Domnita palida viseaza in turnuri vechi si crenelat, / peste padure se – nsereaza / e timpul trist si s – a inoptat. / Vedenia de – odata apare / in zale de argint turnat / s’arata cavarelul care / de mult in lupta a plecat “.

Alaturi de cele doua volume, ” Crini albi ‘ si ” Stari de suflet “, in volumul ” Poezii inedite “, aparut in anul 2005 se regaseste si un numar de 25 de poezii, ce au fost concepute cu anul 1911, pana a cunoscut – o pe Elena Antonescu, multe dintre ele fiindu – I dedicate pana spre sfarsitul anilor 1930.

In cele doua poeme intitulate ” Scrisori “, s – a observat nota confesiva : ” atras deci inspre tine ca spre un natal / te vreau cu dreptul tragic a tot ce e fatal / si daca printre pleoapele usor intredeschise / inlaturi fericirea de – a ma privi in vis / atunci, in noaptea tainica, cu zambetul amar, / de voie de nevoie, ma vei primi – n cosmar ” ( Scrisoare – 2 ).

Iubita a capatat atribute celeste, sufletul zbura pe aripi diafane de ganduri solitare : ” dar uite desteptarea la sanul ei cuprinse / regina care moare zambind in agonie, / iar candela de aur a zeilor aprinse / in creer, zbuciumatul parfum de nebunie ” ( Fantasia – arabesc ). Alteori, iubirea luand aspectul rugii, implorare, care cuprinde intreaga fire, ochii iubitei erau locul refugiului pentru indragostiti : ” frumoasa mea ce stai, visand departe, / In cine stie ce pierduta parte / apropiete – ncet si ma despart / ca – n ochii tai sa – mi odihnesc fiinta / de greul nezuintelor desarte ” ( Ruga – 2 ).

Imaginile poetice cuprind o paleta bogata de la cantecul trist la clavir, la chipul palid al iubitei a o ” Ofelie de ceara / inchisa – ntre tacere violenta ” ( Sonet ). Am intalnit si o poezie a obiectelor, a spatiului inchis in care s – a proiectat metaforic o stare psihica, visul narcotic al cuplului letargic : ” Ca o pantera / la picioarele – ti culcate / urmaresc ca o himera / cand al serilor hasis / ne cuprinde cateodata / cu un larg paienjenis ” ( Interior ). Nevroza, splenul, parfumul, senzatiile, tacerea, iata un inventar bogat pentru a descrie cat mai nuantat prin multiplicarea analogicelor o stare complexa de sensibilitate ascutita : ” vreau un vers sublim, suav, / unde luna galben pal / plua – n zare de opal / intr – un suflet de bolnav / vreau parfumuri care ard / cu miros pagan de nard / pe momantul unui vis ” ( Vreau… ).

Nicolae Davidescu a scris poeme de atmosfera, a evocat cafeneaua, femeia perversa si pura, in ca mai autentica formula baudelariana. Preferinta pentru decadentism, preferintele erotice, senzatiile stranii, splenul, conditia poetului si a poeziei iubirea si natura, din unele poeme apropiindu – l de simbolism, de care insa se simtea ” despartit structural ”

<b>By FW Editor</b>