“Dezlantuirea oratorica este extraordinara, truculenta sublima, la nivelul poeziei lui V. Hugo si M. Eminescu.”
G. Calinescu
Cel mai stralucit orator al Romaniei contemporane, cum il numea Titu Maiorescu, romantic visator si fantast prin structura, receptand realismul si naturalismul, pasionat de pictura si de folclorul national, a debutat in 1883 cu nuvela de inspiratie rurala Sultanica (motivul folcloric al zburatorului – analizeaza o dragoste nefericita).
Delavrancea este prozator si dramaturg.
Proza lui Delavrancea cuprinde schite (Bunicul. Bunica) si nuvele, din care se detaseaza Domnul Vucea prin finetea analitica a sufletului infantil.
Nuvelistica sa, cu infiltratii naturaliste in unele dintre opere (Zobie, Milogul), propune tipuri umane: inadaptatul (Parazitii, Liniste, Trubadurul), parazitii sociali (Iancu Moroi, Parazitii), dascalul pedant si ingamfat (Domnul Vucea), avarul (Hagi-Tudose – pe care a si dramatizat-o).
Aparitia trilogiei istorice Apus de soare (1909), Viforul (1910) si Luceafarul (1911) a constituit o veritabila revelatie in literatura noastra. Primele drame istorice fusesera: Razvan si Vidra a lui B. P. Hasdeu (1867); Des-pot-Voda de Al. Davila (1902).
In trilogia sa, Delavrancea evoca artistic momente din timpul voievozilor stefan cel Mare, stefanita si Petru Rares, titlurile pieselor fiind metaforice.
Elementul unificator al trilogiei este ideea dragostei de patrie, intruchipata in figura lui stefan, prezent, intr-un fel sau altul, in toate cele trei piese ale trilogiei.
Actiunea dramei Apus de soare este plasata Ia inceputul secolului al XVI-lea, in ultimul an al domniei lui stefan cel Mare. Delavrancea deplaseaza accentul dramei de la conflictul exterior, al fortelor opuse, pe planul interior, psihologic al eroului.
Conturat in doua ipoztaze, perfect verosimile, stefan omul si domnul, realizarea artistica a personajului confirma talentul lui Delavrancea. Meritul scriitorului consta in relevarea framantarilor acestui om de exceptie, dandu-i o maretie sublima prin invingerea slabiciunilor omenesti.
Ca domn, stefan atinsese culmea gloriei, a superioritatii si a autoritatii sale necunoscute. Identificandu-se cu interesele Moldovei, stefan a dus o politica inteleapta, sprijinindu-se pe mica boierime si pe razesi, cin'stindu-l pentru credinta fata de domn si tara, facand ordine si legi drepte, centralizand puterea si autoritatea deplina in scopul apararii tarii. De aceea, putinii boieri uneltitori, ca paharnicul Ulea, stolnicul Dragan si jitnicerul Stavar tremura la gandul sabiei scurtatoare de capete, punandu-si nadejdea in boala, batranetea si sfarsitul omului stefan.
stefan este coplesitor prin personalitatea sa, el isi domina evident adversarii, care ii recunosc meritele.
Ca domn, el isi pastreaza nestirbit entuziasmul viteazului dintotdeauna. Va intreprinde expeditia din Pocutia. de unde se intoarce cu ranile vechi sangerande (actul II, scena IV).
Conflictul psihologic se nuanteaza si devine puternic din momentul in care stefan afla de uneltirile lui Ulea de la Oana, fiica sa naturala.
Convinsi ca rana de la picior va grabi sfarsitul voievodului, boierii uneltitori vorbesc despre domn ca apartinand trecutului. Ei nu-i pot ierta voievodului reducerea privilegiilor, sprijinirea acestuia pe razesime sau pe cei pe care-i ridicase in ranguri pentru meritele lor,
Sabia domnitorului devine simbol, semn al puterii, al tronului – fapt de care stefan-Domnul este constient.
Cuvintele patetice ale lui stefan exprima intr-o viziune apoteotica ideea de patriotism, un veritabil testament pe care-l lasa pentru totdeauna urmasilor.
Vorbirea personajului are rezonante profetice. Metaforele grandioase il contureaza monumental, cu adanci ecouri, intr-o linie ascendenta a dozarii efectelor, atingand sublimul.
Domnul invinge slabiciunile omului si, pedepsindu-i exemplar pe uneltitori, face astfel ultimul act de dreptate in vederea indeplinirii vointei si a misiunii sale politice.
Scena incoronarii lui Bogdan, fiul voievodului, il proiecteaza maret si simbolic.
Vorbirea metaforica din monologul sau interior iradiaza lirismul. intr-o atmosfera romantica, natura dezlantuita marcheaza tumultul din sufletul voievodului.
Vointa domnului e adanc legata de traditie: “S-a implinit legea.”
Gestul aruncarii sabiei este si el simbolic, sustinand ideea indeplinirii vointei autoritatii supreme in stat: “Ti-ai implinit menirea ca si mine!”.
Voievodul apare construit vizionar, exprimand idealurile de libertate si de independenta nationala ale poporului sau, identificandu-se cu acesta si devenind un simbol.
Drama Apus de soare – spunea G.Calinescu – “este o capodopera a dramaturgiei oratorice si nu mai putin o drama de observatie a tipicului, singura din literatura noastra in care acestea se unesc reciproc.”
Ai vreo nelămurire?