Vasile Alecsandri (1818-l890) a fost cel mai mare scriitor al epocii preeminesciene, insusi Maiorescu numindu-l “cap al poeziei noastre literare in generatia trecuta”.
Poet, prozator, dramaturg (in ultimul domeniu avand calitatea de ctitor al dramaturgiei nationale), Alecsandri reprezinta, dincolo de trecerea timpului, cea mai pregnanta personalitate literara a epocii pasoptiste.
O scurta trecere in revista a creatiei sale poetice, evidentiaza cateva trasaturi majore:
a) inca de la aparitie, poeziile au fost structurate in cicluri tematice unitare. Astfel, ciclul de “Doine” (1853) are ca teme dragostea si haiducia, motivele folclorice fiind tratate in metru popular; al doilea grup de poezii (adunate sub titlul “Lacrimioare”) cuprinde texte erotice alcatuind un jurnal poetic al iubirii pentru Elena Negri; urmatoarele doua cicluri (“Suvenire” si “Margaritarele” – 1863) releva si caracterul ocazional al unora dintre creatiile acestui poet militant.
In volumul intitulat “Legende” (alcatuit din legende istorice, fantastice si naturiste) exaltarea faptelor eroice ale trecutului tinde spre colosal, conferind unor figuri istorice dimensiunile fabulosului. in sfarsit, ciclul intitulat “Ostasii nostri” (1878) defineste vitejia luptatorilor anonimi din Razboiul pentru Independenta, drept o prelungire a virtutilor stramosesti.
in acest tablou general, ciclul de “Pasteluri' (1868 -l869) reprezinta, cum afirma Maiorescu, “cea mai mare-podoaba a poeziei lui Alecsandri”, prin contemplarea senina a curgerii anotimpurilor si prin frumusetea clasica a versului.
b) Cea de a doua trasatura a liricii lui Alecsandri o constituie caracterul ei angajat. Astfel, poezii cum ar fi:. “Desteptarea Romaniei”, “Hora Unirei”, “Moldova in 1857”- demonstreaza participarea entuziasta a poetului la evenimentele vremii sale.
c) Poezia lui Alecsandri a rezistat trecerii timpului, fiind inteleasa, la un nivel din ce in ce mai inalt, de catre fiecare generatie.
Ai vreo nelămurire?