Lacul – argumetare ca este opera lirica

O tema abordata de Mihai Eminecu este iubierea dar in lirica erotic eminesciana sentimentul dragostei pentru fiinta iubita se imbina cu admiratia fata de frumusetile naturii, asa cum se intampla in poezia “Lacul”.
Aceata creatie eminesciana este o opera lirica intrucat sentimentele poetului sunt exprimate direct si nemijlocit. Nu apare actiune, nu apar personaje, ca in operele epice, nu exista un narator iar elemntele cadrului natural cinstiutie doar decorul unei iubiri romantice, patimase, profunde. Poetul viseaza la o dragoste ideala, la posibilitatea implinirii ei in decorul fascinant al cadrului.

Mai intai este exprimata emotia poetului determinata de asteptarea fiintei iubite si natura vibreaza la unison cu acesta pentru ca i-a preluat zbuciumul. Motivul asteptarii este infatisat ca posibilitate, ca si gestul tandru al imbratisarii (parc-ascult si parc-astept). Iubita apare astfel ca o priectie imaginara in visul poetului, ca un ideal de iubire.
Starea de asteptare si de singruatate generaza visul de iubiree al poetului in care acesta se abandoneaza extazului alaturi de fiinta iubita, plutin pe undele lacului, sub lumina lunii.
In strofa finala, visu lia sfarsit, poetul revine la o realitate trista, dureroasa, din care izvorasc deceptia si singuratatea care se consuma in acelasi decor, al lacului, dar mai putin luxuriant.
Intensitatea tristetii, a durerii este direct exprimata prin epitetul “singuratic” si verbele “suspin” si “sufar”.
Trairile interioare, prezente si aici ca in orice opera lirica, sunt surpinse in diferite momente. Al asteptarii, al visului si al reintoarcerii la realitate.
Natura apare personificata, imaginile vizuale se imbina cu cele auditive, realizate printr-un limbaj artistic deosebit de plastic in care apar epitete sau personificari.
Poetul sugereaza, ca in orice opera lirica, o anumita atmosfera poetica, sibiectiva, caracterizata printr-o usoara seninatate si calma resemnare caci farmecul naturii diminueaza tristetea.

Este prezent si eul liric sugerat prin pronumele persoal “eu” din strofa a doua si prin formele de persona intai singular sau plural ale verbelor (ascult, astept, sa sarim, sa plutim) care exprima sentimentele mentionate, caracterizate prin profunzimne si printr-o sinceritate covarsitoare, facandu-l partas si pe cititor la propriile trairi.