Intr-un articol polemic indreptat impotriva lui Lovinescu, Barbu afirma ca eticheta “modernismului”, aplicata literaturii este “improprie”, iar atribuita unui poet , ea este “de-a dreptul o ocara” caci orice incercare si rafinare a liricului, susceptibile de a fi etichetate ca “moderniste”, nu sunt decat “recastigarea prin cel mai recules act de amintire a unui sens pierdut de frumusete “- deci intentii de recuperare a modelului poetic orfic.
Ca si in cazul altor individualitati creatoar puternice, Ion Barbu nu gaseste adecvata incercarea criticilor de a afilia pooezia unui curent sau scoli literare, cu atat mai mult cu cat el isi instituie singur “programele”-de fapt etapele prin care creatia sa trece.
Poezia barbiana este, fara indoiala, conectata la marea tendinta a “dezumanizarii artei” manifestata in poezia europeana in prima jumatate a secolului trecut Mallarme si Valery.
Elimina poezie a faptului uman si anecdotic, opacizarea sensurilor textului, in incercarea de a face din poezie un discurs autoreferential, un “joc” pur, fara legatura cu lumea reala si accesibil doar celor alesi, precum si schimbarea radicala a statutului eului liric-prin epurarea vocii lirice de subiectivitate si a discursului poetic de confesie si prin instaurarea in centrul discursului a unei voci impersonale, oraculare – sunt evenimente petrecute in lirica modernismului tarziu “radical” detectabile si in poezia lui Barbu.
In ceea ce priveste similitudinile dintre poetica barbiana si cea a marilor sai confrati romani “modernisti” (Blaga, Bacovia, Arghezi), e evidenta singularitatea formulei lirice barbiene, adeseori subliniata polemic in chiar unele artocole doctrinare (v. Poetica domnului Arghezi).
Poet ” fara precursori si fara urmasi”, tocmai datorita unei “formule lirice dintre cele mai orgolioase”, Barbu e un modernist ce intrupeaza chiar punctul de varf – si pri el, impasul – modernismului, anticipand, asa cum intuieste Ioana Em. Petrescu, o moua poetica, cea a postmodernismului, de finit de autoarea cartii Ion Barbu si poetica postmodernismului ca “noua antropologie” nascuta la confluenta artei cu descoperirile stiintelor secolului XX.
Daca intr-o prima etapa a sa, modernismul moderat lovinescian reclama poeziei romanesti “sincronizarea” cu rafinatele modele lirice occidentale, ca modalitate de depasire a ruralismului si militantismului samanatorist, modernismul barbian presupune instituirea, prin poezie, a unor cosmosuri probabile, in “limbajul eliptic al teoremelor” : “Suntem, marturisea poetul, urmasii lui Einstein si Euclid in imaginarea de universuri abstracte, (dezantropomorfizarea artei, transcederea individualului in transindividual) fata trebuie sa facem si noi ) concurenta demiurgului in imaginarea unei lumi probabile.
Pentru aceasta, visul e o noua sursa de inspiratie. Ca si in geometrie, inteleg prin poezie o anumita simbolica pentru reprezentarea formelor posibile de existenta. Domeniul visului este larg si intotdeauna interesant de explorat. In felul acesta inteleg suprarealismul care devine infrarealism”. Interviu cu Ion Valerian)
Ai vreo nelămurire?