Nehotarare este cuvantul care – cred eu – domina planurile mele de viitor. In mintea mea intrebarile nu contenesc a fi puse, retoric insa cine sa – mi raspunda ? Eu ? Nu pot inca, am doar 17 ani; prietenii ? nici ei nu mai stiu ce sa creada parintii ? ei nu stiu raspunsurile de care am nevoie si nici intrebarile mele, care starnesc cateodata repulsie.

si stau adesea in noapte sa cuget, sa visez am ajuns sa regret venirea diminetii, cand lumina soarelui ne arata cum este defapt viata, cand visele dispar odata cu roua, rapindu – mi orice urma de zambet; regret totodata venirea noptii, care ma amageste, amintindu – mi oarecum ” ce – am avut si ce – am pierdut ” .E atat de greu sa fi concis cand vine vorba de viata tam – am saturat ca tot ce gandesc sa ramana simple vise, ca tot ce spun sa fie auzit, dar cu toate astea nimeni sa nu – mi dea ascultare, caci stiu si eu ca auzirea este pasiva, pe cand ascultarea implica efort intelectual ma – ntreb, oare cand a ajuns dorinta de a fi ascultat un vis ? dar chiar si – asa sa ne mai numim tara democratica. ?

Acum parca imi lipseste copilaria, la fel si anii in care mai puteam plange, iar povestile bunicilorele poate cel mai mult, caci nu le – am simtit gustul nicicand, fie eram prea prunc pentru a intelege cuvintele, fie era prea tarziu caci implinisem deja 7 ani.Atat de fraget eram, dar stiu ca erau doar anii putini, nu si gandurile melenu si regretele, sau dezamagirile.

Parca prevazusem tot prea rosu era cerul, prea trist mai era tataprea mult mai pangea mama;vazand – o plecam pentru a plange si eu, ascuns de toti si parca ascuns si de fericire. Acum e poate timpul sa ies din ascunzatoare, sa las palida mea fata sa vada lumina soarelui, sa atinga adierea vantului si sa se bucure de razele fericiriidar simt ca e doar un vis.

Privesc in jur, acum cand, temator scriu litera cu litera pierzandu – mi cuvintele prin ceata… a inceput sa ploua, sau… pana sa – mi dau seama ochii mei varsau lacrimi, umeziti find vedeam obscur… credeam ca e ceata, dar nu era, credeam ca sunt stropii de ploaie cei ce imi strabateau obrazul, dar ma inselam… speram sa visez toate cele ce ma inconjurau, dar nu era asa.Pesemne adormisem… pentru cat timp insa ?

” Planuri de viitor ” ? Pesimismul meu ma impinge sa ma intreb daca am un viitor, mai degraba, decat cum va fi acesta.Nu cred ca exagerez, avand ca dovada revolutia din 1989, cand alaturi de parinti, multi copii au murit pentru binele patrieiaveau un vis ma intreb, oare, in acel vis al lor erau morti ?

In incheiere insa ma vad nevoit a enumera cateva din planurile mele de viitor, dintre care cel mai important este acela de a avea unul.Visez insa ca oricare alt prunc la desavarsire pe plan pofesional, ma vad la o catedra ingrijita, in fata unor copii ce nu vor cunoaste ceea ce, cei din generatia mea au cunoscut, oferindu – mi binevoitor salariul celor nevoiasi, ajutandu – mi familia si pe cei ce – i cunosc, sau nu, dar au nevoie de ajutor

Tu, ti – ai facut planuri ?

-By FW Editor-

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?