Priap reprezinta unul dintre cei mai putin indragiti zei din Panteonul elen. Priap este zeul grec al sexului. Hidos, diform si de o obscenitate insultatoare pentru cei care-l abordeaza ca si pentru cei care-l zaresc, Priap demonstreaza ca, in orice, excesul aduce dupa sine esecul. Este ultimul dintre zei, fiind un pitic barbos ce-si ridica cu amandoua mainile poala incarcata cu fructe, deasupra falusului de dimensiuni exagerate, in erectie.

Unele legende afirma ca Priap este fiul lui Zeus si al Afroditei.
Afrodita este totodata fiica lui Zeus. Insa este atat de frumoasa, incat acesta o seduce si o poseda. Dar Hera, sotia geloasa a lui Zeus, se teme ca rodul acestui adulter va fi la fel de puternic ca si tatal sau si la fel de frumos ca mama sa. Astfel, Hera va face ca acest copil sa se nasca hidos si diform.

Afrodita, renumita zeita a frumusetii si a iubirii este rusinata de un asemenea fiu care ii putea sifona enorm de mult imaginea sa consacrata. Asa ca decide sa isi paraseasca fiul in munti unde va fi gasit si crescut de pastori. Organul genital enorm al zeului este legendar. Este considerat paznicul livezilor, inspaimantandu-i pe hoti cu organul sau, mai pe seama pe hoatele ce s-ar putea apropia, amenintandu-le cu violente sexuale.

Pe plan sentimental, Priap inregistreaza esec dupa esec, devenind tinta ironiilor. Incearca de mai multe ori sa cucereasca diverse muritoare sau nimfe, insa din pacate nu ii reuseste nicio incercare. Dorind mult sa se elibereze de presiunea marelui sau organ sexual, acesta chiar incearca sa violeze unele femei, insa fara reusita. Toate aceste nereusite il fac tinta ironiilor si batjocorii atat a muritorilor, dar si a zeilor.

Este de multe ori asemanat cu un magar, considerat animal lubric. Se spune ca a fost organizat chiar un concurs, pentru a stabili care dintre Priap sau magar are organul mai mare. Magarul a castigat, iar Priap, nesuportand infrangereea, l-a ucis. Acest zeu a dat numele priapismului, boala in care penisul este intr-o permanenta erectie dureroasa, fara secretie seminala si fara placere.

Oamenii din antichitate obisnuiau sa acopere statuile lui Priap cu miniu sau cu cimbru, iar pe statuile sau constructiile destinate cultului sau erau asezate tigve de magari.
Desi era zeu, acesta nu s-a bucurat de o venerare asa cum s-au bucurat ceilalti zei olimpieni. Din contra, artistii si poetii vremii il satirizau, atribuindu-i fie o creasta de cocos, fie un clopotel in mana stanga.

Cu toate acestea, zeul Priap s-a bucurat de oficializarea unor sarbatori la Roma – Priapeele. In cadrul acestor serbari ale lui Priap, femeile participante se costumau in bacante si in dansatoare care cantau la flaut. Fiind astfel imbracate, ele strabateau toate strazile cetatii.

Sursa Imaginii – webfot.webpark.pl

     

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?

Tagged: