Tudor Vianu este personalitate complexa a literaturii romanesti (critic literar, estetician, istoric literar, teoretician), Tudor Vianu a impus o grila moderna, mereu actuala, de interpretare a textului literar.

Semnificativ in acest sens este volumul Arta prozatorilor romani (1941). Fragmentul Dubla intentie a limbajului si problema stilului face parte din acest volum.

In acest volum criticul literar priveste evolutia estetica a literaturii romane, de la I. H. Radulescu incoace, atent sa surprinda toate cuceririle treptate, obtinute in decursul unui secol. Studiile se bazeaza pe o adanca intelegere a textului si pe valorificarea lui stilistica.

Nicolae Manolescu considera acest volum: un model de lectura fidela, calma, prudenta, inaintand cu bagare de seama in necunoscutul paginii scrise, nelasand neobservata nici una din frumusetile ei… este o carte aplicata, aproape tehnica… este un exercitiu de apropiere de un text.

Studiul lui Tudor Vianu nu devine deci un inventar de procedee, identificate intr-un text, ci este un eseu care imbina analiza cu sinteza, particularul cu generalul, relevand frumusetea, ineditul exprimarii artistice.

In studiul de fata Tudor Vianu considera ca limbajul omenesc este insufletit de doua intentii pentru ca cine vorbeste, comunica si se comunica, o face pentru altii si o face pentru el. in orice act de comunicare omul se reflecta si pe el insusi in afara codului comun de intelegere cu ceilalti, deci cele doua intentii ale limbajului, tranzitiv si reflexiv sunt intr-un raport invers proportional: cu cat exprimarea se adreseaza unui cerc mai larg, cu atat creste valoarea ei tranzitiva si scade valoarea reflexiva si invers.

Unele comunicari au un pronuntat caracter tranzitiv in timp ce reflexivitatea lor este nula: legile stiintifice, formulele chimice, ecuatiile, etc.

In alte comunicari, ca de exemplu un vers din Eminescu, tranzitivitatea este redusa iar reflexivitatea este infinita. De exemplu in versul apele plang, clar izvorand din fantane intentia reflexiva intrece cu mult intentia tranzitiva, caci nu stirea despre felul cum izvorasc apele intereseaza in acest vers, ci intelesul emotiv si muzical care exprima intimitatea poetului.

Deci in comunicare cele doua intentii coopereaza.

Pe baza acestei dihotomii (deosebiri), Tudor Vianu defineste opera literara ca o grupare de fapte lingvistice reflexive, exprimate prin expresiile tranzitive ale limbii.

Analizand un fragment dintr-o povestire de Sadoveanu, Vianu diferentiaza expresiile care au o simpla valoare tranzitiva si expresiile care adauga sentimentele intime ale autorului. Pe baza acestor elemente Vianu defineste stilul.

Prin stilul unui scriitor Tudor Vianu intelege ansamblul notatiilor pe care el le adauga la expresiile tranzitive si prin care comunicarea sa dobandeste un fel de a fi subiectiv. Stilul este asadar expresia unei individualitati sau stilul este intrebuintarea individuala a limbii.

Tudor Vianu reaminteste in acest sens afirmatia lui Buffon, care considera, ca stilul este omul insusi (Le style est l'homme mëme), deci orice om are stilul sau, un mod personal, propriu de a intrebuinta instrumentul comun de comunicare, care este limba.

In continuare Tudor Vianu defineste notiunea de curent literar, care grupeaza scriitori a caror exprimare prezinta unele afinitati.
Vianu isi propune sa analizeze prozatori romani din doua puncte de vedere:
• al particularitatilor stilistice
• al apartenentei la un curent literar

Volumul Arta prozatorilor romani reprezinta o noutate in dezvoltarea stilisticii romanesti. Noua este coborarea cercetatorului la nivelul cuvantului, cautarea in limbaj a individualitatii stilului unui creator.

Studiul analizat constituie o pregatire teoretica pentru urmatoarele cercetari stilistice.

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?