Reputatul coniediograf s-a manifestat pentru prima data ca dramaturg, in anul 1910, cu piesa Invierea s-a afirmat prin Marcel et Marcel si Florentina si s-a consacrat cu Gaitele (1933); dupa o fresca satirica a acelorasi anacronice categorii ale crepusculului mosierimii si a efectelor tragice ale imoralitatii in viata de familie.
In 1945 a imbogatit comedia pontica cu un pamflet de rara acuitate impotriva odioasei dictaturi fasciste – Dictatorul. Un capitol al dramaturgiei sale s-ar putea intitula Variatiuni pe tema iubirii si ar putea cuprinde piesele Intermezzo spaniol, Razbunarea Corinei si Ruxandra si Timotei. Capitolul “dramelor de inspiratie italiana” este o tetralogie: Borgia, Nunta din Perugia, Michelangelo si scenariul radiofonic Leunardo da Vinci.
Intr-un fel, pregatirea pentru crearea irezistibilei comedii Gaitele s-a facut prin Marcel et Marcel si apoi prin Florentina, aceasta trilogie dramatica avand drept numitor comun disponibilitatea dramaturgului pentru surprinderea fiorului uman care strabate o lume in vadita descompunere: victimele acestei lumi sunt descoperite prin putinta de a iubi cu adevarat, de a fi in stare sa-si poarte “crucea” cu discretie, sau a nu fi destul de tari, sfarsind tragic, dar pastrandu-si demnitatea.
Piesa “Gaitele” se impune ca o mare comedie de moravuri si, pana la urma, de caracter, existand dramatic prin dezvaluirea plina de verva si culoare a unor structuri si universuri umane. In piesa nu atat situatiile dau suculenta si dinamism comediei, ci factura caracterelor si a realitatilor lor traduse prin dialoguri de o rara virtuozitate a replicii si a sensului comic, polemic adesea. De fapt, intriga este aproape insignifianta limitandu-se la incercarile Wandei Serafim de al cuceri cu orice pret pe Mircea barbatul Margaretei Aldea, sufocat de spatiul inclus, inabusitor in care traieste, si de al prinde in plasa ei de paianjen, ca o victima sigura.
“Gaitele” sau “viespile” acestei comedii – Aneta Duduleanu, Lena si Zia – sunt creionate cu cele mai alese modalitati ale comediei satirice. Sunt, pana la un punct, personaje caragialesti, din lumea mitocanilor cu ifose si cu pretentii de a da lectii altora, de a afisa o ascendenta de clasa superioara.
Ai vreo nelămurire?