Cultura populara cuprinde totalitatea manifestarilor spirituale (poezie, basm, poveste, catnec, etc.) si materiale (tesaturi, cusaturi, etc.) create de popor.

Cultura populara este o parte integranta a culturii nationale. Creatiile populare sunt manifestari ale specificului national al unui popor. Creatia populara romaneasca dovedeste gust si rafinament, talent si dragoste pentru frumos.

Folclorul literar sau creatia populara literara cuprinde totalitatea creatiilor populare al caror mesaj se transmite cu ajutorul cuvantului.

-Trasaturile creatiei populare-

1. Caracterul oral: este cea mai importanta trasatura si consta in faptul ca creatiile populare se transmit pe cale orala, prin grai de la o generatie la alta

2. Caracterul anonim: chiar daca la origine exista un individ talentat, creatia populara nu are autor cunoscut

3. Caracterul colectiv: creatia populara este un produs al talentului, al imaginatiei colective; trasmitandu-se de la un individ la altul, creatia s-a imbogatit mereu

4. Caracterul traditional: si in literatura populara exista un sistem de mijoace, imagini, metafore, versuri scurte de 5-6, 7-8 silabe, ritm trohaic, rima imperecheata, etc. care sunt folosite intr-o mare varietate de forme

5. Caracterul sincretic: de multe ori, la realizarea unei creatii folclorice, colaboreaza mai multe arte: in teatrul popular intalnim text, dans, muzica, jocul mascilor, pantomima, gesturi, etc.

-Clasificarea creatiilor populare-

Se impart in doua mari grupe:

I. Cu functie rituala:
a. poezia obiceiurilor: obiceiuri de Craciun si de Anul nou, colinde (Plugusorul, Vergelul, Ursul), obiceiuri de primavara (Vergelul, Junii, Sambra oilor), rituri de invocare a ploii (Paparudele, Scaloianul), obiceiuri de seceris (Canuna, Dagaica)
b. poezia ceremonialurilor de trecere: (obiceiuri legate de momente cruciale din viata omului): nasterea, nunta (oratiile, cantecul miresei), moartea (bocetele, Cantecul bradului, Zorile).
c. poezia descantecelor

II. Creatii fara functie rituala:
a. lirice (in versuri): doina (de dor, de jale, de bucium, de catanie, de instrainare,etc.) , cantecul propriu-zis (cantec despre cantec, despre relatiile de familie, de iubire, dragoste si dor, cu tema sociala), strigatura
b. epice:
– in versuri: balada (fantastica, vitejeasca, pastorala, despre curtea feudala, familiara), jurnale orale
– in proza (snoava, basmul, legenda)
c. aforisme si enigmatice (proverbe si zicatori, ghicitori)

-Teme si motive-

Operele folclorice sunt o cristalizare a experientei de viata a omului din popor. Prin sensibilitatea si inteligenta sa omul simplu din popor a dat raspunsuri problemelor fundamentale ale vietii. Aceste raspunsuri s-au concretizat in teme si motive. Teme: bucuria de a trai, iubirea, natura, legatura om-natura, revolta, munca, pasiunea pentru creatie, pentru frumos, instrainarea de cei dragi, tristetea provocata de imbatranire sau de moarte, etc. Motive: motivul codrului, motivul lunii, a stelelor, a animalului nazdravan, a testamentului,a mortii ca o nunta, etc.

-Notiunea de mit-

Mitul este o poveste despre un eveniment creator: aparitia unei plante, a unei stele, a unui loc geografic, etc.

Faptele sunt plasate intr-n timp nedeterminat (mitic).

Personajele sunt fapturi supranaturale: zei, eroi, etc. (Fat-Frumos, Zmeu, Zburatorul, Prometeu, Icar, etc.)

Pe langa valoarea explicativa, miturile ofera un model moral si de comportare.

-Clasificarea miturilor-

Mircea Eliade defineste mitul ca povestea unei faceri. George Calinescu identifica patru mituri fundamentale:
1. mitul formarii poporului roman (Traian si Dochia)
2. mitul creator (Mesterul Manole)
3. mitul pastoral (Miorita)
4. mitul erotic (mitul Zburatorului)

     

Ai vreo nelămurire?