In evolutia scrisului lui Sadoveanu, Zodia Racului reprezinta un progres, atat sub raport structural si compozitional, cat si al formulei narative. Noua carte este superioara, totodata, prin diminuarea evidenta a exceselor de lirism si de poetizare ale descrierilor, dar si prin sobrietatea stilului. Faptul acesta este observat inca de la aparitia romanului de catre Pompiliu Constan-tinescu: “In Zodia Racului ne intampina de la inceput o sobrietate de stil si o economie de peisagiu poetic, care se mentine in tot cursul celor doua volume.
Scriitorul nu si-a schimbat perspectivele evocarii, dar si-a modificat mijloacele de expresie (…), el aduce fluenta in povestire, intr-un stil mai potrivit romanului, prin lipsa lui de prea evidente podoabe” (Romanul romanesc interbelic). Sadoveanu renunta, asadar, la excesele stilistice, este firesc si natural in expresie, iar limba lui – care “pune in valoare foarte bine resursele verbale ale cronicarilor”, cum spunea G. Calinescu – are savoarea letopisetelor si incantatia unei orchestrari melodice desavarsite. Simplitatea aparenta a discursului narativ, spontaneitatea cu care este reprodusa limba vorbita de moldoveni ascund un rafinament lingvistic rar intalnit, o mare precizie a termenilor, o sensibilitate unica a dozarii grupurilor semantice care imbina fericit limba arhaica cu sintagmele moderne.
Ai vreo nelămurire?