Un lung sir de lupte traverseaza biografia tuturor Scipionilor mai cunoscuti, de la primul, care a dat cognomenul acestei ramuri a Cornelilor, pana la ultimul celebru. Un Cornelius, din celebra ginta patriciana omonima, pentru sprijinul permanent, inclusiv fizic, dat parintelui sau ajuns orb, a fost poreclit “Scipio” ( = toiag), intemeind a noua ramura a gintii. Intemeietor al acestei ramuri a fost considerat Lucius Cornelius Scipio Barbatus, pontifex maximus in 304 i.e.n., apoi consul si cenzor (298 respectiv, 280 i.o.n.). Fiul sau, Lucius Cornelius Scipio, a comanda in primul razboi punic, in calitate consulara, cucerirea Aleriei (25 i.e.n.) din Corsica, precum si asediul Olbiei, in Sardinia. Fiii sai, Cnaeu Cornelius Scipio Calvus si Publius Cornelius Scipio, au luptat in prim parte a celui de-al doilea razboi punic, aliat impotriva lui Hannibal, inceputul campaniei acestuia in Italia, cat si in Peninsula Iberica, pana in 211 i.e.n., cand piere in luptele cu cartaginezii.

Intre ei se distinge cel ce avea sa capete si un al doilea cognomen, cel de Africanus. Se distinge, nu numai datorita calitatilor personale, mai cu seama pe plan militar (le aveau si ceilalti Scipioni, intr-o masura, daca nu egala, cel putin apropiata), ci mai ales datorita puterii cu care, in timpul sau, stapanirea Romei asupra Italiei a fost pusa la indoiala si adusa la cumpana de cel mai periculos si genial dusman pe care aceasta l-a avut in tom cursul istoriei sale; cartaginezul Ilannibal. Pentru ca, spre deosebire de celelalte doua razboaie punice (primul si al treilea), cel de-al doilea, al carui miez l-a constituit campania. lui Hannibal in Italia, a pus in discutie, prin desfasurarea lui, in mare parte pe teritoriul italic, insasi existenta statului roman. intr-adevar, primul razboi punic, izbucnit in amili urmator caderii ultimei rezistente etrusce: orasul Volsinii, fu purtat in afara Peninsulei Apennine.

Chiar declansarea lui se consuma in Sicilia, unde senatul roman, dupa lungi ezitari, trimise o armata, in 264 i.e.n., sub comanda consulului Appius Claudius Caudex, urmata de o a doua, in ajutorul mamertinilor. Acestia,, mercenari campanieni (se considerau fii ai lui Marte – de unde si numele ce-l purtau), ponstituisera in Messana (azi Messina) un mic stat ce intrase in conflict cu Syracuza, bogata si puternica colonie greceasca, In care domnea unul dintre cei mai mari suverani ai istoriei Hale: Hieron al II-lea (269-215 i.e.n.). Solicitand un dublu ajutor, Cartaginei si Romei, mamertinii provocara opozitia directa dintre o oaste punica ce ocupase fortareata Messanei si ostile romane.

Asa fu declansat primul razboi dintre Roma si Cartagina, care a durat intre 264-241 i.e.n., avand ca principala cauza lupta pentru dominatia in bazinul mediteranean occidental. Cat timp Roma nu avu o flota militara Oapabila, razboiul isi mentinu sortii schimbatori. Legiunile romane nu putura progresa in conditiile stapanirii punice pe mare. Dupa ce Roma isi construi, insa, o flota, promovand chiar o inovatie in lupta navala – abordajul ca mijloc principal de infrangere a inamicului -, cursul razboiului se schimba net3 in favoarea romanilor. Pacea din toamna anului 241 i.e.n. consemna un considerabil recul al puterii punice: pierderea cetatilor siciliene (intreaga Sicilie, exceptand posesiunile lui Hieron al II-lea, devenit aliat al Romei, formeaza prima provincie romana). in plus, o imensa despagubire pe care trebuia s-o plateasca Cartagina (3 200 talanti de argint) se adauga cauzelor ce au determinat subrezenia pacii romano-cartagineze.

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?