Afirmatia criticului literar Gheorghe Glodeanu despre romanul lui George Calinescu, surprinde, Intr-adevar, cele mai importante trasaturi ale balzacianismului asimilat de prozatorul roman. Atat caracteristicile ce tin de continut (individualizarea caracterelor, observatia sociala), cat si cele care se refera la forma, la tehnica narativa (narator omniscient, relatare la persoana a treia) evidentiaza formula estetica balzaciana, aplicata romanului Enigma Otiliei.

In primul rand, George Calinescu, important critic si prozator interbelic, ilustreaza conceptia sa critica si teoretica despre roman, considerandu-l pe Balzac modelul esential. In eseul Teoria romanului, el considera ca romanul trebuie sa fie o scriere tipic realista, care sa demonstreze idei printr-o experienta de viata. In acest sens, criticul respinge proustianismul din romanele vremii sale (Camil Petrescu), optand pentru formula realista, balzaciana. Totusi, Nicolae Manolescu, In articolul sau din volumul Arca lui Noe, considera ca obiectivitatea romanului Enigma Otiliei e paradoxala, pentru ca nu mai ilustreaza, conform definitiei, absenta din text a unui narator, ci, dimpotriva, interventia permanenta a unui comentator savant si expert. De aceea, s-a spus ca, la Calinescu, mijloacele literaturii interfereaza cu cele ale criticii si ca toate aspectele sunt privite cu ochiul unui estet. Romancierul Insusi marturiseste ca vrea sa creeze documente de viata, asemenea lui Balzac, dar, de fapt, el face mai mult decat atat, comenteaza viata.

Realismul, obiectivitatea se releva prin tema (raportarea unei societati degradate moral la ban ca valoare suprema), structura (sferica), tehnica detaliului, crearea de personaje tipice.

Tema este evidentiata Inca din titlu, care pune accentul pe caracterul imprevizibil al eroinei si care face din roman o poveste a enigmei feminitatii. In intentia scriitorului, cartea purta titlul Parintii Otiliei, ilustrand astfel motivul balzacian al paternitatii, urmarit In relatiile parinti-copii, In contextul epocii interbelice. Fiecare dintre personajele romanului pot fi considerate parinti ai Otiliei, pentru ca, Intr-un fel sau altul, Ii hotarasc destinul. De pilda, mos Costache Isi exercita lamentabil rolul de tata, desi nu este lipsit de sentimente fata de Otilia. El se gandeste la viitorul ei, vrea chiar sa o Infieze, dar amana la nesfarsit gestul. si Pascalopol, mult mai varstnic decat Otilia, marturiseste ca, In iubirea pentru ea, Imbina pasiunea cu paternitatea. De asemenea, tema mostenirii este un alt element de inspiratie balzaciana, fiind ilustrata prin lupta dusa de familia Tulea pentru obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu.

De altfel, romanul este structurat pe doua mari planuri narative: povestea de iubire dintre Felix si Otilia, pe de o parte, si Incercarile familei Tulea de a mosteni averea lui Costache, pe de alta parte.

Actiunea operei Incepe cu venirea la Bucuresti a tanarului Felix Sima, un orfan care terminase liceul la Iasi si voia sa devina medic. El soseste In casa unchiului sau, Costache Giurgiuveanu. Acesta o creste pe Otilia Marculescu, fiica sa vitrega, cu intentia de a o Infia, de si fata reprezinta In opinia Aglaei, sora lui Costache, un pericol pentru mostenire.

Lupta pentru mostenirea batranului este data de Aglae si de ginerele ei, Stanica Ratiu, care vor, fiecare pentru el, sa puna mana pe banii lui Giurgiuveanu. Tocmai de aceea ei vin foarte des In casa lui Costache si vor sa fie siguri ca batranul nu o Infiaza pe Otilia si nici nu face vreun testament. Cei doi banuiesc ca mos Costache tine ascunsa In casa o mare suma de bani. La un moment dat, mos Costache se Imbolnaveste si atunci Aglae Isi aduce toata familia In casa batranului, asteptandu-i moartea. Totusi Costache Isi revine, dar mai tarziu, In urma unui efort mare, paralizeaza, ceea ce o determina pe Aglae sa se reIntoarca. In cele din urma, banii sunt furati de arivistul Stanica chiar de sub salteaua bolnavului paralizat si, din cauza ca a fost jefuit fara sa poata face nimic, Costache moare.

Un alt argument care sustine obiectivitatea romanului In spirit balzacian este incipitul, care fixeaza cadrul spatial si temporal: “Intr-o seara de la Inceputul lui iulie 1909 [… ], pe strada Antim…”. Dupa descrierea amanuntita a strazii, a casei lui Costache, In stil tipic balzacian, sunt prezentate personajele, In jurul carora se va concentra conflictul. Esentiala pentru Incadrarea romanului In realismul balzacian este descrierea din primele pagini, prin situarea exacta a actiunii In timp si spatiu, prin impresia de verosimilitate data de detaliile topografice si prin tehnica detaliului semnificativ: “Varietatea cea mai neprevazuta a arhitecturii, marimea neobisnuita a ferestrelor, In raport cu forma scunda a cladirilor….”.

In plus, o alta metoda balzaciana este aceea a prezentarii Insusirilor personajelor prin deducerea acestora din mediul In care traiesc. Se patrunde astfel, prin descrierea interioarelor, In psihologia personajelor. Balzac spunea ca o casa e un document moral si sociologic, iar exemplul In acest sens este casa lui Costache Giurgiuveanu. Prin contrastul dintre pretentia de bogatie si bun gust a locatarilor si realitatea mizera si saracacioasa sunt sugerate trasaturile acestora: incultura (ce reiese din amestecul de stiluri arhitectonice), snobismul (din limitarea artei clasice), delasarea (starea precara a locuintei). Tehnica folosita In prezentarea cadrului e aceea a focalizari, adica restrangerea treptata a cadrului de la strada la casa, la interioare si la personaje.

In ceea ce priveste personajele, acestea ilustreaza o umanitate canonica, prin tipologiile In care se Incadreaza, dand obiectivitate romanului. Ele se definesc printr-o singura trasatura, fixata Inca de la Inceputul romanului si nu evolueaza, cu exceptia lui Felix. Restul reprezinta caracterele clasice, balzaciene: aristocratul rafinat (Pascalopol), cocheta (Otilia), femeia usoara (Georgeta), lacomul (Aglae) avarul (mos Costache), arivistul (Stanica Ratiu), debilul mintal (Titi), fata batrana (Aurica).

Desi se realizeaza tipologii, la construirea acestora este aplicata o formula estetica moderna, si anume ambiguitatea personajelor. Spre exemplu, mos Costache nu este dezumanizat de patima sa, avand sentimente profunde pentru Otilia. Aceeasi ambiguitate se remarca si In construirea personajului Stanica Ratiu: el este, simultan, demagog al ideii de paternitate si sentimental. Astfel, cand vorbeste, chiar are impresia ca Isi doreste un copil si se iluzioneaza ca este capabil de fapte bune. Cu toate acestea, baietelul pe care Il avusese murise din cauza neglijentei sale si a Olimpiei, sotia lui si fiica Aglaei Tulea.

Nicolae Manolescu observa ca G. Calinescu Isi construieste personajele si In functie de etica lor. Astfel, unii actanti sunt dominati de moralitate (Felix, Otilia, Pascalopol), iar altii – de interese meschine (Aglae, Stanica). Aceasta viziune este una antitetica. Spre exemplu, inteligenta lui Felix este In contrast cu imbecilitatea lui Titi, iar feminitatea misterioasa a Otiliei – cu uratenia Auricai.

Un personaj realizat amplu, prin procedeul reflectarii poliedrice, este Otilia. Portretul ei este complex si contradictoriu: “fe-fetita” cuminte si iubitoare pentru mos Costache, fata “admirabila, superioara” pentru Felix, femeia capricioasa, dar si copilaroasa pentru Pascalopol, “o dezmatata, o stricata” pentru Aglae, “o fata desteapta”, cu spirit practic pentru Stanica si o rivala In casatorie pentru Aurica.
Alte procedee folosite In realizarea personajelor sunt: comportamentismul (prin care se transmit exclusiv datele concrete, obiective ale comportamentului, fara a se cunoaste gIndurile personajelor, cu exceptia celor dezvaluite de ele Insele) si interesul pentru procesele psihice deviante (alienarea – Titi, senilitatea – Simion)
In ceea ce priveste tehnica narativa, discursul Ii apartine unui narator omniscient, omniprezent, care relateaza la persoana a treia, controland traiectoriile existentei personajelor sale. Desi naratorul pare a nu se implica In actiune, el face mai mult decat atat, comenteaza permanent evenimentele, ceea ce a si determinat observatia ca autorul Isi prelungeste mijloacele criticii In literatura.

O tehnica ce tine de modernitatea romanului consta In introducerea In naratiune a unor secvente tipice genului dramatic, cum este aceea a jocului de carti la capataiul lui mos Costache care agoniza. Prin intermediul monologului interior, sunt evidentiate gandurile personajelor prezente, fiecare preocupat de o alta problema, niciunul sensibil la drama muribundului.

De asemenea, umorul este un alt element al originalitatii lui George Calinescu, romanul fiind considerat comic prin folosirea unor procedee caracteristice: tipologia redusa la esenta, personajele – caricaturi (Simion), prezenta unor teme si motive specifice comediei. Limbajul este uniformizat, ceea ce tradeaza faptul ca naratorul se ascunde In spatele personajelor sale. Sunt utilizate aceleasi mijloace ligvistice, indiferent de situatia sociala sau de cultura acestora.

In concluzie, Enigma Otiliei este un roman realist balzacian, obiectiv. Naratorul prezinta viata societatii bucurestene de la Inceputul secolului al XX-lea, folosind procedee specifice ca realizarea de tipologii, tehnica detaliului, a focalizarii, motivul paternitatii, veridicitatea, depasind Insa modelul realismului clasic, prin elementele de modernitate (spiritul critic si polemic, ambiguitatea personajelor, reflectarea poliedrica).

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?