Ca orientare pragmatica, social-politica, samanatorismul este o expresie a conservatorismului. Avand afinitati cu junimismul – pe care-l reprezinta, de fapt, ca ultima etapa din lunga sa evolutie – , samanatoristii dau expresie atitudinii de respingere a civilizatiei de tip industrial, de impotrivire fata de orientarea generala a tarii spre economia capitalista si spre liberalism – cai considerate straine sufletului romnaesc.

Doua clase sociale antagonice in realitatea istorica- taranimea si boierimea- sunt vazute, prin prisma ideologiei samanatoriste, drept aliate in fata elementului capitalist invadant. Ostilitatea anticapitalista a marilor mosieri si impotrivirea lumii satului fata de acelasi element brutal-perturbator fac front comun, in abstractul plan al unei constructii ideologice, pnetru a genera, la nivel social-politic, un curent idealist-utopic.

Radiclaizare a vechiului criticism antipasoptist propagat de Junimea, smanatorismul acuza si el generatia pasoptista ca ar fi importata fara discernamant elemente de modernitate occidentala straine sufletului romnaesc.
Samanatoristii cred ca industrializarea si urbanizarea pun in relatie de dusmanie vechea cultura a satului cu civilizatia sitehnicul alienat al aglomerarilor urbane si fac din om un instrainat se morala si de natura, alterandu-i raporturile cu semenii si poluand, in consecinta, chiar puritatea morala a sufletului romanesc si, prin invazia elementelor alogene, pe cea etnica, a natiei.

Iluzia ca lumea romaneasca se poate sustrage nu progresului, ci pericolelor de care acesta e insotit, refugiul nostalgic intr-un trecut patriarhal, idilizat se va reflecta intr-o intreaga literatura de cele mai multe ori ocazionala, minora, tezista, i ncare filonul romantic isi semnaleaza epuizarea ultimelor resurse expresive si ideologice.

Fenomen de epigonism eminescian, literatura samanatorista va pune in pagina “tezele” doctrinei socila-politice de mai sus si va exprima smpatia fata de ordinea patriarhala, sustinand sansele satului, ale traditiei, in fata orasului cosmopolit si “nespecific”, neromanesc.

Fobii samanatoristilor – industrializarea, orasul, relatiile capitaliste, strainii – traduc credinta utopica a unor intelectuali, legati prin extractie si prin sentimente de lumea rurala, in posibilitatea intoarcerii tarii la valorile autohtone.
Literatura, considerata mijloc de lupta, factor de educatie, trebuia sa fie accesibila poporului de jos pe care sa-l educe, sa-l reprezinte si caruia sa ii sustina rezistenta.

O intreaga literatura scrisa sub aceste imperative ideologice este pusa, astfel, in slujba conservarii sufletului etnic si legitimata ca reprezentanta a specificului national, ignorandu-se adeseori criteriul valorii estetice.

Alaturi de poporanism si ortodoxism, samanatorismul sustine convingerea ca literatura trebuie sa exprime specificul national, localizat, in lumea rurala, dorinta conservarii factorului autohton este justificata prin ideea ca satul traditional este un reflex al “sufletului etnic” producator de cultura si civilizatie proprie si refractar la imittia culturii occidentale, inaderenta la civilizatia industrialcapitalista, socotita straina spiritului romanesc, si, in plan literar aversiunea fata de modernismul “decadent”, vazut ca un import cultural neasimilat.

     

Ai vreo nelămurire?