In Luceafarul exista o fuziune de mituri, romanesti si universale. Luceafarul este numele planetei Venus – in limbaj popular, Steaua Pastorului – astrul nocturn cel mai departat si cel mai izolat, care straluceste, cu cea mai mare intensitate, dupa luna pe bolta cereasca. La Eminescu, Luceafarul devine un simbol al omului de geniu, care priveste […]
Articles Tagged: Mihai Eminescu
Comentariul poeziei Luceafarul scrisa de Mihai Eminescu – a patra parte
In folclorul romanesc, Luceafarul este un personaj demoniac, probabil, prin contaminarea cu nurul cresin al lui Lucifer, al ingerului cazut, razvratit impotriva autoritatii divine, atat de supralicitat de romantici. Dupa o credinta populara srrigoaicele fura Luceafarul de pe cer, spre a opri ploile. Deci, un mit romanesc al Luceafarului, cu conotatii negative, demoniace, se poate […]
Comentariul poeziei Luceafarul scrisa de Mihai Eminescu- a cincea parte
Eminescu a avut vocatia universalitatii si, pentru a figura conditia omului de geniu, a recurs si la mitul lui Hyperion. In mitologia greaca Hyperion este stapanul luminii si face parte din prima generatie de titani – alaturi de Okeanos si Cronos – nascuti din Uranos (Cerul) si Geia (Pamantul). Hyperion este tatal lui Helios (Soarele), […]
Comentariul poeziei Luceafarul scrisa de Mihai Eminescu- a sasea parte
Nasterea din mare a Luceafarului este echivalenta cu nasterea din pacat in filosofia budista marea simbolizeaza patimile omenesti. Ca sa devina om, Luceafarul trebuie sa se nasca din nou, din mare. “Nirvana” este doctrina budista a eliberarii prin moarte, de suferintele vietii. Eminescu a creat in Luceafarul un echivalent romanesc al nirvanei budiste: “setea de […]
Comentariul poeziei Luceafarul scrisa de Mihai Eminescu- a saptea parte
Prin Luceafarul Eminescu a creat unul dintre cele mai tulburatoare si profunde mituri ale literaturii universale: mitul cunoasterii prin eros. Am lasat la urma inraurirea schopenhaueriana desi aceasta este si cea mai importanta si fara ea nu putem sa intelegem problematica Luceafarului. Eminescu a avut pentru filosofia lui Schopenhauer cea mai mare (afinitate). Autorul Lumii […]
Comentariul poeziei Luceafarul scrisa de Mihai Eminescu- a opta parte
Specii dintre cele mai diferite (legenda, meditatie, elegie, idila, pastel) isi dau mana intr-o sinteza desavarsita, superioara. Tudor Vianu vorbea despre “un joc de masti”, in Luceafarul, in sensul ca poetul interpreteaza toate rolurile. Structura poemului este bipolara Planul universal-cosmic se interfereaza in permanenta cu cel uman-terestru. Totul este invaluit intr-o aura de basm, de […]
Comentariul poeziei Glossa scrisa de Mihai Eminescu – prima parte
Termenul de “glosa” are doua intelesuri mai importante. Sensul primordial (latinescul “glossa” -“cuvant care necesita explicatii”) defineste o insemnare pe marginea unui text, o nota explicativa, o adnotare, spre a lamuri un cuvant sau un pasaj. Glosa contine, de regula, o “explicatie”, dar nu exista explicatie, oricat de simpla, care sa nu recurga, cat de […]
Comentariul poeziei Glossa scrisa de Mihai Eminescu- a doua parte
Motivul lumii ca teatru a aparut inca din Antichitate, in scolile filosofice ale cinicilor si stoicilor. Primul filozof care a folosit acest motiv, cu deosebire, a fost Antistehne, discipol al lui Socrate si intemeietor al scolii cinice. Pentru Antistehne, lumea nu este decat o vasta scena iar oamenii sunt actori, care trebuie sa-si joace fiecare, […]
Comentariul poeziei Scrisoarea I scrisa de Mihai Eminescu – prima parte
Ciclul scrisorilor reprezinta un moment de varf in cuprinsul creatiei eminesciene. Primele patru scrisori au fost publicate in “Convorbiri literare” in anul 1881, cand Eminescu se afla in perioada deplinei sale maturitati creatoare, dupa cum urmeaza Scrisoarea I (1 februarie), Scrisoarea II (1 aprilie), Scrisoarea III (1 mai), Scrisoarea IV (1 septembrie), iar Scrisoarea V […]
Comentariul poeziei Scrisoarea I scrisa de Mihai Eminescu – a doua parte
Ironia romantica se naste din contradictia dintre absolut si relativ, din constiinta relativitatii tuturor lucrurilor si presupune o detasare atat fata de obiect cat si fata de subiectul contemplator. Ironistul romantic rade de toti si de toate, chiar si de propria-i persoana pe care o considera neinsemnata in raport cu absolutul. Este o ironie care […]