Comicul de limbaj este realizat prin mai multe mijloace: – nonsensurile din exprimarea unor personaje, care vadesc o gandire incalcita, dar proclamata cu un aplomb ridicol. Asa este finalul discursului lui Farfuridi la adunarea electorala, asa sunt celebrele”Industria romana e admirabila, e sublima putem zice, dar lipseste cu desavarsire” (Catavencu) si “O semnam, dar o […]
Articles Tagged: O scrisoare Pierduta
Elementele realiste ale comediei O scrisoare pierduta de Ion Luca Caragiale
a. Comedia “O scrisoare pierduta” prezinta “mai multe trasaturi ale realismului; prima dintre acestea ar putea fi veridicitatea si tipicitatea imprejurarii evocate. Actiunea se petrece in capitala unui judet de munte, in “anul de gratie 1883”, cand lumea politica a respectivei urbe era antrenata in febra alegerilor. Lipsa localizarii geografice si tipicitatea personajelor confera acestei […]
Comentariul operei O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale – partea a XIV
Deznodamantul cu reconcilierea partilor adverse este tipic in comediografia caragialiana Catavencu, agentul perturbator al echilibrului initial, nu numai ca nu este sanctionat, dar devine element al unui nou echilibru. Va conduce manifestatia publica si banchetul popular in cinstea noului ales, ceea ce nu este decat un prim pas al integrarii sale in grupul celor cu […]
Comentariul operei O scrisoare pierduta de I.L.Caragiale – prima parte
Pe fundalul alegerilor de deputati din 1883, cand s-a pus atat de acut si de tumultos problema aprobarii Constitutiei (cu revizuirea ei “in punctele esentiale”!), coalitiile politice electorale par ferm constituite: prezidentul local al partidului guvernamental, Zaharia Trahanache sprijina candidatura avocatului semidoct Farfuridi, in timp ce seful “grupului independent” dizident, avocatul demagog Nae Catavencu, doreste […]
Comentariul operei O scrisoare pierduta varianta II de I.L.Caragiale – a doua parte
Personajele se exprima cel mai adesea, prin tautologii caraghioase sau formulari absurde: “Tatito – pare a-i fi spus lui Trahanache fiul sau “de la facultate” – unde nu e moral, acolo e coruptie, si o societate fara printipuri, va sa zica nu le are”; iar Catavencu: “Istoria ne invata anume ca un popor care nu […]
Comentariul operei O scrisoare pierduta varianta II de I.L.Caragiale – a treia parte
Examinand universul operei lui Caragiale, nu putem decat sa fim de acord cu felul in care, de pilda Calinescu o descrie pe eroina comediei: “Zoitica este distinsa la limita, tematoare de reputatia ei. N-avem nici un indiciu ca ar fi ignoranta nici unul ca ar fi vulgara, ori lipsita de sentiment. Caragiale a intuit ca […]
Comentariul operei O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale – partea a XI-a
Daca, asa cum am observat adesea (ideea ii apartine chiar autorului si se pare ca i-ar fi fost sugerata de interpretarea actorului Iancu Brezianu), cetateanul turmentat este exponentul electoratului naiv, functia sa dramatica, dincolo de comicul de aparitie vesnic ametit articuland cu greu cuvintele, se sprijina pe un enorm paradox de situatie: desi cunoaste de […]
Comentariul operei O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale – partea a XIII-a
Personajele isi disimuleaza adevaratele intentii, iar comica este numai masca, aparenta lor publica Succesul unui Catavencu, Farfuridi si chiar Trahanache depinde de propaganda pe care si-o fac. Ei se prezinta in societate ca factori dinamici si nu au nevoie de spectacolul demagogic pentru a parveni sau pentru a-si mentine pozitia Figuri centrale ale vietii mondene […]
Comentariul operei O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale – partea a doua
Spre deosebire de generatia lui Alecsandri, care se maturizeaza o data cu publicul, ctitorind genuri si statornicind conventia, Caragiale apare de la debut ca un dramaturg format, decis sa polemizeze cu codurile epocii si sa apere statutul teatrului de “arta independenta care, ca sa existe cu dignitate, trebuie sa le puna la serviciul sau pe […]
Comentariul operei O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale – partea a treia
Pentru ca orice stil poate sa fie “potrivit”, fie catalogat ca “inalt” sau “umil”, intreaga opera a lui Caragiale, de la scrierile din tinerete, cu o compozitie studiata, si pana la textele de structura necanonica, la limita dintre genuri, imprastiate prin periodice, constituie o continua exploatare a resurselor expresive in zonele obscure, cazute in desuetudine, […]