Otravitorii dispun de un arsenal bogat : numarul substantelor si preparatelor este imens si mare parte din acestea – de ce sa n-o spunem – chiar in prezent scapa mijloacelor stiintifice de investigare. Enumerarea acestora in lucrarea noastra nu-si are locul din motive lesne de imaginat. Dar nu despre acestea am vrea sa vorbim, ci sa mentionam faptul ca se cunosc cazuri cand, pentru a-si atinge tenebroasele scopuri, au fost indivizi care au recurs la cele mai chinuitoare otravuri. Caci modul de actiune al acestora, dupa cum am mentionat, este variat, moartea putind avea loc in chinurile cele mai groaznice sau pe nesimtite.
Iata in cele ce urmeaza un caz care se situeaza in domeniul patologicului si este de o extrema periculozitate sociala.
In anul 1887, Curtea Regala din Haga a condamnat la inchisoare pe viata – condamnarea la moarte fiind abolita in Olanda – pe femeia Van der Linden, supranumita “otravitoarea din Leyda”, care, dupa actul de acuzare, ar fi otravit sau incercat sa otraveasca 102 persoane in perioada 1869-1886.
Dintre acestea, carora Van der Linden le-a administrat un preparat arsenical, 27 au decedat, 45 s-au imbolnavit iar restul victimelor nu au prezentat tulburari prea grave.
Preparatii folosit de “otravitoarea din Leyda” denumit “aqua tofana” consta din acid arsenic amestecat cu un extract din diverse plante otravitoare. El a fost administrat de Van der Linden in doze zilnice de cate sase-sapte picaturi si producea o boala in general greu de definit, care se agrava treptat, manifestindu-se, in primul rind, printr-o lipsa totala de pofta de mancare ; bolnavul cadea int-o stare de apatie, slabea mereu si, in ciuda ingrijirilor medicale, ineficace de altminteri (caci nu se cunosteau cauzele bolii), se stingea incet din viata.
Au existat victime pe care Van der Linden a incercat sa le otraveasca in cursul unor tentative repetate de cinci-sase ori.
Cea mai mare parte a crimelor imputate acuzatei erau acoperite de prescriptii medicamentoase si, pentru multe altele probele materiale lipseau, astfel incat din acest numar impresionant, poate fara precedent, tribunalul nu a putut retine si imputa lui Van der Linden decat patru otraviri.
Ancheta, efectuata cu foarte multa greutate si dupa cercetari migaloase, a reusit sa stabileasca ca otravitoarea a comis crimele pentru a dobandi fie primele pe care societatile de ajutor reciproc le acordau celor asigurati in caz de boala, sau in caz de deces ca ajutor de inmormantare.
Acuzata, de profesie infirmiera, se ocupa cu asigurarea vecinilor, prietenilor si chiar a unor cunoscuti. Mai mult, la unii dintre acestia, fara stirea lor, le platea chiar si cotizatiile, in momentul cand ii otravea, ea anunta societatea de asigurari ca asiguratul este bolnav, iar ea incasa in numele respectivului, primele stipulate ; in cazul in care victimele mureau, ea le anunta decesul si ridica drepturile de inmormantare, urmand sa se ocupe de aceasta. “Pare curios cum a putut fi posibil aceasta”, isi incheie relatarea Directorul Institutului Medico-legal parizian.
Ai vreo nelămurire?