Este exprimarea de sine a creatorului, includerea in context – individualitatea creatoare, care nu se confunda cu biografia propriu-zisa, ci oglindeste o stare sufleteasca la un moment dat. Exemplu, la M. Eminescu: Oda – in metru antic, ori la Nichita Stanescu: Catre Galateea.
Prin eul liric se fac auzite vocile interioare ale artistului. Uneori insa, din dorinta de a descuraja prejudecata frecventa in randurile cititorilor de a identifica eul liric si cu persoana reala a creatorului, tendinta a fost de a destructura limbajul poetic, prin cultivarea cu precadere a experimentului lingvistic, in scopul de a elimina orice marca prin care poezia putea fi personalizata. intre cele doua tendinte, retinem faptul ca eul liric, atunci cand este cultivat cu intreaga sinceritate de catre autor, are un mare rol emotiv asupra cititorului.
Ai vreo nelămurire?