Este un semn concret, care reprezinta un alt obiect, persoana, situatie, o abstractiune, o entitate transcendenta. Ca arta a comunicarii, literatura foloseste ca simbol cuvantul.

La baza oricarui simbol sta o legatura ontologica sau culturala (crucea) = ca simbol religios; analogica ori ca forma (trandafirul rosu) = ca simbol al iubirii, sau conventionala (drapelul) = ca simbol al natiunii.

In cadrul artei literare, simbolul devine o imagine artistica: Testament, de T. Arghezi = simbolul mostenirii culturale, Gorunul, de L. Blaga = simbolului vegetal, in comparatie cu timpul vietii omenesti, la fel in Reyedere, de M. Eminescu, codrul = simbolul eternitatii naturii, fata de efemeritatea existentei artistului.
Simbolul a avut de-a lungul timpului urmatoarele intelesuri: in evul mediu = un semn al sacrului; in romantism = al inefabilului, in simbolism = element plurivalent, o modalitate de acces la adevarul profund, formulare artistica a trairilor personale.
Simbolul constituie o imagine analoaga sau conventionala, menita sa individualizeze o idee abstracta.

In poezia romaneasca, aparitia simbolului nu a fost raportata, la inceput, la curentul literar respectiv. Inca din perioada premoderna, Ienachita Vacarescu folosea simbolul florii cu semnificatia de iubita; M. Eminescu apeleaza la simbolul florii albastre pentru puritatea in dragoste.

Nota: Facem deosebire intre simbol = cuvant sugestiv si simbolism = curent literar.

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?

Tagged: