Ion Bratianu afirma odata ca: ” Lumea intreaga stie astazi ca totdeauna stradaniile necurmate ale locuitorilor ambelor Principate au fost sa recastige unitatea nationala, ca ei au fost si sunt un singur popor, omogen, identic : ca au aceeasi origine, acelasi nume, aceeasi limba, aceeasi religie, aceeasi traditie, aceeasi istorie, aceleasi institutii, legi, obiceiuri, moravuri, aptitudini, interese, aceleasi primejdii le inconjoara, aceleasi trebuinte ale multimii, aceleasi pasuri, bucurii, sperante, cugetari, aceeasi ursita, aceeasi misiune, acelasi suflet, ca … tot reclama a lor Unire, cand nici un interes legitim, nici o ratiune serioasa nu se gaseste ca sa o combata ; ca uniti intr-un singur stat… vor fi in stare sa-si apere pamantul, sa dezvolte resursele lor morale si materiale, sa-si multumeasca toate dorintele legitime, sa dea zbor geniului roman, si astfel sa-si dobandeasca pacea sufletului, fara de care ei niciodata nu vor putea fi ceea ce le cere sa fie interesul Europei si interesul conservarii lor… “

Poporul roman s-a format in spatiul carpato-dunarean-pontic in S-E Europei, la intersectia marilor drumuri europene, acolo unde Occidentul intalneste Orientul. Daca despre Egipt se spunea ca este un dar al Nilului, despre Romania s-ar putea spune ca este-pe drept cuvant-un dar al Carpatilor si al Dunarii.
Cercetarile arheologice si lingvistice dovedesc ca poporul roman s-a constituit in urma romanizarii populatiei geto-dacice, care a inceput in 106 d. Hr., o data cu transformarea Daciei in provincie romana si a continuat chiar si dupa plecarea armatei romane (in 271), prin asimilarea elementelor de limba latina si civilizatie romana. Concomitent cu asimilarea limbii latine si a civilizatiei romane s-a produs si adoptarea crestinismului ca religie dominanta. Prin pozitia geografica pe care o ocupa, poporul roman a avut un rol de aparator al crestinatatii, al civilizatiei noastre si al celei apusene impotriva cuceritorilor otomani. in acelasi timp, crestinismul – asa cum aprecia si Mihai Eminescu – ” a pastrat unitatea noastra ca neam, a fost stanca de care s-au izbit navalirile straine ” .

In acest spatiu asemuit unei cetati (podisul inconjurat de munti si, in urma acestora, sesurile),poporul roman a avut o viata statornica, ” in legea si in ritul lui ” ('Antonio Possevino, iezuit italian care a cercetat Transilvania in sec. XVI). Unitatea teritoriala a asigurat unitatea limbii romane, una dintre cele mai unitare limbi europene. Practic, in interiorul granitelor tarii, nu se poate vorbi de existenta unor dialecte ale limbii romane, ci a unor graiuri, intrucat deosebirile intre moldoveni, munteni, ardeleni sunt mici. Din limba romana s-au desprins dialectele mavedo si istroroman, care sunt vorbite insa in afara e.i .mitelor nationale, respectiv in statele sud-dunarene. Unitatea de teritoriu si de limba a constituit elementul fundamental m formarea natiunii romane. Alcatuirea geografica a pamantului stramosesc, adancile legaturi sufletesti izvorate din unitatea aceluiasi grai, aceleiasi credinte, aceleiasi datini trebuiau intarite de o puternica constiinta de neam (constiinta nationala).
Constiinta nationala reprezinta totalitatea ideilor, aspiratiilor, sentimentelor prin care membrii unei comunitati isi afirma identitatea comuna, pe baza unitatii de neam, teritoriu, limba, cultura, viata economica.

Desi formarea natiunii romane a fost un proces complex,, cu adanci radacini in istorie, despre aparitia efectiva a natiunii,romane nu se poate vorbi decat in veacul al XIX-lea, veac al “culturii eroice ” (deci si al constiintei nationale), veac in care se formeaza o piata unica, o economie nationala, un stat national (1859).
Anul 1918 marcheaza desavarsirea statului national unitar roman, in urma Marii Uniri, care a redat patriei strabune teritoriile Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei.

Principalele momente in formarea constiintei nationale romanesti au fost:
– Unirea de la 1600, realizata de Mihai Viteazul;
– redactarea, in 1791, a documentului ” Supplex Libellus Valachorum “, in care sunt enuntate dezideratele nationale ale romanilor ;
– revolutia de la 1821 ;
– revolutia burgheza din 1848, care a trezit solidaritatea nationala ;
– 1859, Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca ;
– 1918, Marea Unire.

Fauritorii statului national – spunea D. Zamfirescu – au fost ” oamenii culturii eroice ” , creatorii culturii moderne. Dupa spusele poetului nostru national, creatorii culturii eroice au declansat ” epopeea luptei de salvare a culturi' nationale “, fara de care formarea natiunii romane nu ar fi fost posibila. Cultura eroica “a salvat” cultura national” atat prin intoarcerea ei catre creatia populara autentica, cat si prin inaintarea ei catre civilizatia Apusului. Regasirea identitatii si unitatii culturale a acestui neam s-a realizat deci f conditiile sincronizarii cu cultura occidentala, concomiten cu preluarea si dezvoltarea valorilor istorice traditionale, perene.
in concluzie, principalele premise care au facut posibila crearea natiunii romane in veacul al XIX-lea au fost: realizarea integritatii economice si politice a Tarilor Romane (1859) si redobandirea unitatii culturii romanesti.

     

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?