Popularitatea poetului s-a sprijinit multa vreme, aproape exclusiv, pe fabule. In ciuda faptului ca temele si subiectele, in general, nu-i apartin, originalitatea lui Alexandrescu in acest sector al creatiei sale se manifesta in cateva autentice valori ale genului: Boul si vitelul, Cainele si catelul, Toporul si padurea, Vulpea liberala, Lupul moralist, Dreptatea leului.

Fabula este o creatie a genului epic, de regula in versuri, cu o actiune putin dezvoltata, in care autorul, folosind procedeul personificarii animalelor si a lucrurilor, satirizeaza fapte si atitudini omenesti si din care se desprinde o invatatura. Fabula este una dintre cele mai vechi forme ale poeziei epice. Ea a aparut timpuriu la popoarele antice (indieni, egipteni, greci).
Fabulistul este diagnosticianul lucid si patrunzator al moravurilor vremii, dublat de un comentator al naturii umane. Geneza fabulelor trebuie raportata la racilele vremii, vietii sociale si, mai ales, politice, ale timpului, devenite tinte de atac pentru un observator realist si critic al contemporaneitatii.

Sub aspectul limbajului sunt denuntate mereu parvenitismul, demagogia, tradarea, ipocrizia – semnalmente morale ale unei epoci si societati caracterizate de cameleonismul politic si de amestecul strident de tiranie si aparenta liberalizare.
Pornind insa de la asemenea date reale ale epocii, fabula, tinde, chiar prin formula sa artistica (transpunerea prin alegorie in lumea animala) la o anumita distantare de concretul imediat, la o generalizare a particularului istoric in trasaturile unei atitudini esentiale.

-Tema. Semnificatii.-

Alexandrescu exceleaza in fabule prin construirea de mici scene dramatico-alegorice de mare autenticitate in dialoguri si incheiate adesea cu veritabile poante; sunt niste mici comedii cu talc alegoric in care a reusit sa concretizeze aspecte si moravuri tipice unei epoci de prefaceri social-politice pe care a trait-o.
Desi in vorba se declarau gata sa slujeasca poporul si sa lupte pentru drepturile si libertatile multimii, reprezentantii stapanirii, ca si parvenitii, ravnitorii la inaltele demnitati in stat, nu erau in realitate decat niste demagogi, care profitau de pe urma celor slabi.

Poetul nu se sfieste sa denunte chiar si pe domnitorul insusi ca pe un monarh egoist, protector al tagmei careia apartine.

Personajele sunt bine zugravite, faptele si vorbele animalelor se potrivesc cu tipul social pe care-l simbolizeaza: elefantul nasos, bivolul pieptos, lupul coada-lunga, vulpea afacerista, tigrii si ursii coltati gata de harta sunt exponenti ai celor de la putere.

Intr-o aceeasi maniera sunt infatisate si uneltele regimului de asuprire: cozile de topor sunt puse in slujba celor puternici, cainii se arunca asupra bietului iepure naiv, maimuta este fiinta slugarnica si perfida. Toate acestea vor sa spuna ca, fata de astfel de “politicieni”, lipsiti de scrupule, capabili de orice miselie, se recomanda intelepciune si prudenta, pentru ca , spune morala fabulei “Se afla vreo tara, unde l-asa-ntamplare / Sa se jertfeasca leul? / Nici una, mi se pare, / Nu stiu cum se urmeaza, nu pricep cum se poate, / Dar vaz ca cei puternici oriunde au dreptate.”

-ROMANTISMUL-

Romantismul este un important curent artistic si literar, care se manifesta mai intai in Anglia, Germania si Franta, in primele decenii ale sec. Al XIX-lea, difuzandu-se apoi dincolo de continentul nostru, cuprinzand artele plastice, muzica, pictura, filosofia, estetica si chiar domenii ale vietii sociale (exista un stil romantic, de exemplu, in mobilier, vestimentatie). Apare ca reactie impotriva rigiditatii clasicismului, a normelor si conventiilor acestuia, militand pentru libertatea de expresie a individului. Principalii reprezentati ai curentului sunt: Walter Scott, Byron, Shelley (Anglia), Novalis, Tieck, Heine, Hoffrnan, Shiller (Germania), V. Hugo, Lamartine, Vigny, Musset (Franta), Manzoni, Leupardi (Italia), Puskin, Lermantov (Rusia), Edgar Allan Poe (U.S.A.)

In literatura romana, romantismul apare cu un deceniu mai tarziu decat in Franta, astfel ca o prima generatie (preromantica), reprezentata de Ion Heliade Radulescu, Vasile Carlova, Grigore Alexandrescu, se afirma spre sfarsitul deceniilor al treilea si al patrulea al secolului al XlX-lea, prelungindu-se la noi prin scriitorii pasoptisti (Alecsandri, Balcescu, Alecu Russo) pana la Eminescu, socotit indeobste ultimul mare romantic european.

-Principii estetice generale ale curentului romantic:-

– se opune cultului ratiunii, promovand cultul sentimentului si al fanteziei creatoare. Romanticii infrang limitele inchise ale idealului de umanitate si ale conceptiei clasice, prin exaltarea sensibilitatii, a fortei vizionare a omului, prin cultivarea unor noi teme si motive cum ar fi “fortuna labilis”, “viata ca vis”, “lumea ca teatru” sau prin exprimarea profunda a ideilor si sentimentelor redate sub forma meditatiei filosofice.

– cultiva evadarea din realitatea obiectiva prin vis, reverie, istorie, iubire, romanticii fiind tot timpul in cautarea idealului.(“poetul raspunde de sufletele oamenilor”- V. Hugo)

– descopera infinitului spatial si temporal. Limitarii clasice i se opune inclinatia spre nelimitat, din convingerea ca esenta omului se implineste in nemarginire. Setea de absolut, cautarea necontenita a idealului, nevoia de depasire a conditiei umane reprezinta pentru creatorul romantic conditiile sale existentiale. Descoperirea infinitului explica nostalgia absolutului, primordialului, a arhaicului si a misticului (meditatia filosofica).

natura devine obiect al contemplarii poetice. Omul (microcosmos) se afla in armonie cu natura, cu intreg universul (macrocosmosul); asa se explica predilectia romanticilor pentru abisurile noptii, pentru astrii ceresti, oceane, mari, lacuri, izvoare, codri, pentru vegetalul abundent si floralul cu o diversa gama de culori (pastelul, meditatia).

– evidentiaza valoarea artistica a tot ceea ce este frumos; iubirea fata de natura presupune surprinderea contrariilor (frumos – urat) iar ochiul romantic trebuie sa observe contrastele, antiteza devenind procedeu stilistic preferat, chiar si in definirea unor situatii, idei, atitudini sau in caracterizarea personajelor.

– cultiva ironia ca mijloc de a iesi din cotidian intr-o lume iluzorie; apar noi specii (drama romantica, meditatia, poemul filozofic, nuvela istorica) si categorii estetice (uratul, grotescul, macabrul).

– manifestarea unui deosebit interes pentru creatia populara si traditia nationala – romantismului ii datoram descoperirea bogatiei fondului si formei operelor folclorice. Vor fi preluate din folclor teme, elemente de limbaj (regionalisme, arhaisme, diverse forme populare ale cuvintelor) si chiar specii literare (doina, basmul, balada, legenda).

– personajul provine din toate mediile sociale, este unul exceptional surprins in situatii exceptionale.

– amestecul genurilor, renuntarea la regulile unitatilor in numele verosimilului si al culorii locale. Romanticii sunt de parere ca un mare eveniment istoric nu poate sa se desfasoare in 24 de ore, iar prezentarea unui amplu tablou al vietii necesita amestecul genurilor, caci adevarata poezie sta in armonia contrariilor.

Trimite prietenilor

Ai vreo nelămurire?

Tagged: