In succesiunea catorva elemente actuale, intre care modernismul, neomodernismul si postmodernismul, intalnim unele aspecte comune, constand in dorinta autorilor de a se exprima altfel decat cei anteriori, de a da expresiei o incarcatura emotiva mai mare si de a atrage cititorul la actul de creatie.
Postmodernismul si neomodernismul sunt doua tendinte apropiate si in continuare. Referindu-ne doar la postmodernism, ii gasim insa si cateva caracteristici aparte: incercarea de eliberare din conceptele canonice anterioare; caracterul narativ si descriptiv al textului, apropiindu-ne prin aceasta de unele caracteristici ale prozei; elaborarea unei poezii in care autorul se adreseaza direct publicului; tendinta de narare si precizare , precum si ancorarea poeziei in existenta autorului.
Elementele de referinta sunt luate din mediul casnic, respectiv obiectele de la bucatarie, unde “Chiuveta cazu in dragoste… iubi o mica stea galbena…” Observam tonul ironic, la mare distanta insa fata de iubirea fetei de imparat pentru Luceafarul eminescian. intreaga poezie se bazeaza pe multiple personificari, obiectele respective fiind din acelasi domeniu: chiuveta confesandu-se “musamalei si borcanului de mustar.”
Peisajul insa nu devine abstract, ca in Luceafarul lui Eminescu, ci este strict bucurestean. Chiuveta se plange unei stele, rugand-o – “nu scanteia peste fabrica de paine si moara Dambovitei”. Aceasta cerinta este justificata prin abundenta tehnicii -ele au la subsol “centrale electrice”, lumina artificiala concurand-o pe cea a stelei mici” – abia acum intelegand de ce astrul ceresc devine mic, prin concurenta becurilor terestre.
In continuare, intalnim o invocatie retorica “vidul chiuvetei si sifonul ei”, care “bolborosesc tot felul de cantece.”
Observam banalizarea imaginii, anume urmarita de poet pentru a contrasta avantul romantic al poeziei de dragoste de altadata. Dar evident ca preferinta ramane a cititorului, care, probabil ca are o retinere cand intalneste o “craiasa a gandacilor de bucatarie” – imagine total antitetica fata de o prefrumoasa fata din Luceafarul eminescian. La fel insa cum Hyperion nu raspunde invocatiei acestei frumuseti, steaua galbena nu a raspuns chemarii.
Aflam si motivatia, care este cu totul alta decat renuntarea Luceafarului la nemurire, deoarece steaua “iubea o strecuratoare de supa / din casa unui contabil”.
Iata cum schimbarea universului astral cu cel de bucatarie starneste nu doar nedumerirea, ci chiar o nuanta ironoca. Iubirea insa este la fel de intensa ca in Luceafarul eminescian sau in Riga Crypto si lapona Enigel, confirmata de versul “noapte de noapte se chinuia sorbind-o din ochi.” Singurul element comun este intunericul sau problematizarea iubirii, fiindca aflam cum chiuveta incepe sa-si puna intrebari cu privire la sensul existentei si obiectivitatea ei. Versul este sobru si apeleaza la intelectul uman, de aceea putem deduce ca ironiile anterioare, succesive, ale poetului urmareau sa ne convinga cum se banalizeaza in bucatarie un sentiment nobil ca iubirea, deoarece chiuveta isi schimba obiectul iubirii, la fel ca “gaura din perdea” care recunoaste ca “am iubit o superba Dacie crem.”
Finalul poeziei ne aduce la realitatea dezamagirii umane din dragoste “am acum copii prescolari / si tot ce a fost mi se pare un vis.” Il subintelegem pe autor, care, ca intr-un teatru modern, a ales chiuveta si steaua mica sa participe la un joc amical, in timp ce poetul urmareste scena prin “gaura din perdea.”
Incercand sa facem un transfer de sensuri de la modul in care Mircea Cartarescu prezinta obiectele din bucatarie pana la realitatea umana de care el este dezamagit.
Poema chiuvetei nu mai este doar o poezie greu descifrabila sau postmodernista, ci, ca intr-un joc de cuvinte aparte, o miscare a sensurilor din domeniul neinsufletit in cel uman. Totul depinde de interpretare, de vreme ce autorul este apreciat la nivel european.
Ai vreo nelămurire?