Profitand de faptul ca romanii erau ocupati cu razboiul civil izbucnit la Roma (intre Sul!a si Marius), Tigranes al II-lea invadeaza mare parte din posesiunile Seleucizilor: Kommagena, Fenicia, Siria, Cilicia si se proclama urmasul diadohilor Seleucizi. Antiochia, capitala acestora, devine a doua capitala a lui Tigranes al II-lea.
Dand curs mai vechiului lor plan, Tigranes al II-lea si Mitridate al Vl-lea invadeaza in 78 i.e.n. Cappadocia si, conform tratatului din 95 i.e.n., isi impart: pamantul – la regatul Pontului, averea mobila si populatia – la Armenia (300 000 locuitori au fost luati in robie). in acel moment, Armenia avea cea mai mare intindere din istoria sa, de la raul Kura pana in Palestina si de la Mediterana la Caspica. Dar acest imperiu de o eterogenitate greu de intalnit chiar si in Orientul epocii avea de invins cea mai grea piedica in calea consolidarii sale: apetitul Romei. Aceasta, dupa ce in al treilea razboi cu Pontul, in 70 i.e.n., il infrange pe Mitridate al Vl-lea, isi trimite legiunile, sub comanda excelentului general Lucullus, sub zidurile Tigranocertei.
Dupa ce incercarea lui Tigranes al II-lea de a-si debloca capitala se soldeaza cu un dezastru, Lucullus cucereste, in 69 i.e.n., cu sprijinul locuitorilor, Tigranocerta. Posesiunile lui Tigranes al II-lea din Mesopotamia pana in Cilicia si din Siria se emancipeaza de sub tutela armeana, Lucullus restaureaza suveranii doborati de Tigranes al II-lea, iar Armenia se vede amenintata de legiunile Romei. in 68 i.e.n., penetratia romana in Armenia se si produce, dar, de asta data, Lucullus intampina rezistenta armenilor la ei acasa si incercarea sa, provocand un razboi popular, esueaza.
Dealtfel, instabilitatea interna in Roma are un nou puseu si Lucullus este rechemat. in 66 i.e.n., situatia politica si militara a lui Tigranes al II-lea se complica. Senatul il numeste pe Pompeius in fruntea treburilor provinciei Asia; unul dintre fiii suveranului armean, Tigranes cel Tanar, se pune in fruntea grupului aristocratilor dizidenti si, fugit in Partia, revine in Armenia cu sprijinul regelui part Phraates al III-lea. Iarna il sileste, insa, pe acesta sa se retraga si Tigranes al II-lea infrange, cu relativa usurinta, trupele lui Tigranes cel Tinar, care apela la Pompeius, aflat atunci in Colchida in urmarirea lui Mitridate al Vl-lea. Atacul conjugat al romanilor si al partilor il sileste pe Tigranes al II-lea sa accepte pacea de la Artaxata, din 66 i.e.n., cu Roma, care, in schimbul contributiei de 6 000 de talanti si a recunoasterii stapanirii romane in Siria, Kommagena si Cilicia, il declara pe Tigranes al II-lea (ramas rege peste Armenia Mare si peste o parte din Armenia Mica) “prieten si aliat al poporului roman”.
Situatia de dependenta pe care o ascundea formula era, datorita departarii de Roma, formala, pericolul pentru Armenia, slabita in urma razboiului, ramanancl tot puterea parta, aflata in curs de consolidare. Chiar bogata Sophena fusese scoasa de sub tutela Artaxatei si incredintata, mai intai, lui Tigranes cel Tinar apoi regelui Cappadociei. Dupa moartea lui Tigranes al II-lea, in 55 i.e.n., puterea suveranilor arsacizi ai Armeniei slabeste, regatul, in ciuda unor perioade de independenta (cea mai lunga fiind intre 53-30 i.e.n.), devenind o miza a luptei dintre Roma si Partia.
Supusa de Traian in 114 e.n., cedata Partiei de Hadrianus in 117 e.n., iarasi supusa de Lucius Verus, in 160 e.n., Armenia isi va sfirsi existenta statala in 384 e.n. cand este partajata intre Persia Sasanizilor si Imperiul roman.
Ai vreo nelămurire?