Primele inceputuri ale organizarii serviciului de informatii englez le gasim in anul 1855, cind se crea “serviciul topografic si statistic”, a carui activitate era consacrata studiului topografiei tarilor straine.
Organizarea si forta armatelor altor state nu prezentau nici o importanta.
Razboaiele din 1866 si 1870 ale germanilor, primul cu austriecii, cel din urma cu francezii, evidentiind importanta pregatirii “mobilizarii”, scoasera “Serviciul topografic si statistic” din somnul in care se cufundase dupa 1856.
Un serviciu de informatii a fost creat la 1 aprilie 1873, cu misiunea de a obtine date asupra organizarii armatelor straine.
Intre ofiterii ce s-au distins in acest serviciu, citam pe locot. E. Boring, din artilerie, mai tarziu lordul Cro-mer, si Sir. H. M. Hozier, in acea vreme capitan.
Serviciul de informatii era pus sub ordinele Secretarului general, care se ocupa cu personalul, mobilizarea, recrutarea si scolile. La 1875, el trecu sub ordinele sefului Marelui Stat-Major. in acest timp, serviciul de informatii consacra toate eforturile cautarii mijloacelor de a invinge o armata care ar debarca in Anglia, fara a tine seama de actiunea posibila a marinei britanice. In acea epoca, strategia si tactica sufereau de influenta ofiterilor de geniu, care formulasera ideea ca fortificatiile pot inlocui vasele de razboi.
In 1888 serviciul de informatii revine sub ordinele lordului Wolseley, secretar general. Pe timpul razboiului din 1898 pentru cucerirea Sudanului. Kitchner a avut acest serviciu bine organizat. De asemenea, el a existat si in razboiul anglo-bur (1899-1902).
Ofiterul cu informatiile era considerat un factotum. Astfel, generalul Sir George Aston povesteste ca, fiind cu informatiile. in loc de a cunoaste si urmari miscarile inamicului, capata diferite insarcinari care ii absorbeau tot timpul si il sustrageau de la misiunea sa. El indeplinea functia de primar al oraselor ocupate, facea rechizi-tii de animale si se interesa de paza si hrana prizonierilor.
Dupa experienta trista din Africa de Sud, incepu a se da importanta deosebita informatiilor.
Crearea Marelui Stat-Major englez, in 1905, se datoreste unui fost ministru, H. O. Arnold Foster ; dezvoltarea si punerea lui pe baze moderne lordului Haldane, cel mai mare ministru de razboi al Angliei la inceputul secolului. Acesta a organizat si mica armata de operatiuni (British Expeditionary Force).
inca din anul 1906, pericolul german incepuse sa atraga atentia unora din conducatorii militari si politici englezi. Opinia publica era preocupata insa de problema Irlandei. in schimb, la scoala superioara de razboi, ofiterii erau constienti de pericolul german.
Serviciul de informatii al Ministerului de Razboi cuprindea un birou special geografic si un birou strategic, insarcinat de afaceri si ipoteze de razboi. Peste putin timp, a luat fiinta si un birou special, insarcinat cu lucrarile cele mai secrete, un fel de serviciu de contrainformatii. In preajma razboiului mondial, acest birou avea 14 persoane. in 1918, el cuprindea peste 800 de persoane, iar cenzura postala peste 4000 agenti.
Examinarea a milioane de scrisori si telegrame necesita chimisti, interpreti, matematicieni pentru descifrarea transmisiilor cifrate etc. De iceea, in 1916, cand lordul Kitcher reorganizeaza Marele Stat-Major, biroul special devine o sectie de contrainformatii cu circa 6000 agenti, pusa insa tot sub ordinele sectiei de informatii.
Contraspionajul urmarea : controlul spionilor. impreuna cu Ministerul de Interne ; descoperirea agentilor de spionaj, propagandistilor si teroristilor inamici ; supravegherea frontierei terestre si maritime.
Serviciul de spionaj englez se numea “Britisch Intelligence Service” si era cea mai puternica organizatie de spionaj din lume. Era impartit in mai multe diviziuni, corespunzatoare continentelor, si in mai multe sectiuni, cate una pentru fiecare tara.
Toate informatiile erau centralizate de “Special Intelligence Departement”. Aceasta organizatie a adus imperiului britanic cele mai mari servicii, punind la dispozitia guvernelor si Marelui Stat-Major toate informatiile politice, militare si economice, menite sa ajute Anglia sa-si mentina dominatia politica, economica si suprematia marii pe intregul glob. Englezii au factit intotdeauna mari sacrificii pentru serviciul de spionaj. In anul 1914, cheltuiau peste 50 milioane lire sterline.
Serviciul de informatii maritime a fost creat in anul 1883, sub denumirea de “Naval Intelligence Département”. El era pus sub ordinele sefului marinei engleze, si in 1887 cuprindea doua diviziuni : a informatiilor propriu-zise si a mobilizarii.
Mai tarziu (1909), sub acelasi nume, de “Naval Intelligence Département” se intelegea numai diviziunea informatiilor, lucrand in legatura intima cu ..Naval Collègue” (scoala maritima de razboi).
“British Intelligence Service” era o organizatie de sine statatoare, cu fonduri din belsug si cu agenti bine pregatiti, si mai cu seama bine selectionati, atat din punctul de vedere al cunoasterii meseriei, cit si din cel moral. Agentii recrutati de aceasta institutie urmau un cura de trei ani la scoala de spionaj din Devonshire. Recrutarea lor se facea din straturile sociale cele mai bune si din voluntari.
Englezii socotesc spionajul ca o inalta datorie cetateneasca. Ei nu folosesc in acest serviciu decat oameni siguri. Nu se servesc in principiu de femei, considerate prea impresionabile, supuse unor tulburari sufletesti.
O sectiune importanta a serviciului de informatii englez a fost “Insignele albe”, destinata sa supravegheze pe indigenii din Mesopotamia. in aceste tinuturi au ati-tat in tot timpul razboiului certurile dintre triburi, slabind astfel puterea de rezistenta a dusmanului. Gratie lui ..Colonial Corp Intelligence Service”, Franta nu a avut succese in Siria ; iar India, atunci cu o populatie de peste 300 milioane locuitori, putea sa fie stapanita numai de 100 000 soldati englezi.
Serviciul de spionaj englez a intrebuintat chiar preoti ca spioni. Astfel, se citeaza cazul preotului J. S. Haw Kins, eu denumirea de X.B.9, care a fost unul din cei mai iscusiti agenti ai Angliei la Constantinopol.
Ai vreo nelămurire?