Spionajul german a avut primele inceputuri de organizare mult mai inainte decat cel francez.Astfel, in 1836 exista la Coblentz o sectie speciala, insarcinata cu culegerea de informatii din Franta.
Nu putem vorbi de organizarea spionajului german fara a nu pomeni de Stieber, pe care Bismarck l-a botezat “Regele Spionilor”.
Stieber s-a nascut la Merseburg, in anul 1813, intr-o familie burgheza.
in anul 1847 se introduce in uzinele Schoeffel din Si-lezia, unde se casatoreste cu fiica unuia din directorii uzinei.
Instiga pe lucratori, denuntind, ca autor moral al miscarii socialiste din 1848, pe celalalt director al uzinei, care este arestat si condamnat la un an inchisoare.
In acelasi timp apara in timpul proceselor pe lucratorii acuzati de rebeliune si inalta tradare.
In anul 1850 a fost numit Polizeirath (consilier de politie, in urma unor servicii aduse regelui Prusiei.
De la intrarea sa in actiune, Stieber n-a avut decat un singur vis, acela de a face din politia secreta un organ independent, care sa vegheze la siguranta interna si externa, nedepinzand de armata.
In anul 1854. el obtine de la rege libertatea de a extinde serviciul secret in Austria, Boemia, Saxonia, Luxemburg si Franta.
In interiorul Germaniei, politia secreta nemultumeste prin procedeele sale opinia publica, ceea ce face ca Stieber sa-si piarda postul.
El nu dispera, se duce in Rusia, unde-si castiga mari merite prin descoperirea autorilor complotului din septembrie 1863 contra tarului si prin organizarea unui corp de politie impotriva emigrantilor polonezi.
Catva timp dupa aceea este prezentat de un ziarist lui Bismarck, care ii dadu misiunea sa pregateasca invazia in Austria.
Stieber cutreiera Boemia deghizat in negustor ambulant, in saltimbanc si fotograf. Organizeaza o retea de spioni sedentari, insarcinati ca, la declararea razboiului, sa dea informatii asupra miscarilor trupelor austriace, starii de spirit a populatiei si cantitatii de resurse in alimente, graunte si furaje. In timpul razboiului, acesti agenti au fost de mare folos armatei prusiene.
Dupa victorie, este numit consilier intim si director general al politiei statului.
in anul 1868, cu un an inainte de razboiul cu Danemarca, el organizeaza la Marele Stat-Major german o sectie distincta de informatii, purtand numele de “Nachrich-ten Bureau”.
Tot el propune lui Bismarck reorganizarea retelei de spionaj din Franta in vederea ostilitatilor viitoare.I se pune la dispozitie un milion trei sute mii franci.insotit de cei doi locotenenti ai sai, polonezul Zerniki si Kaltenbach, organizeaza in anii 1866-1869 patrusprezece departamente din Nordul Frantei, impartite in patru sectoare de spionaj, ai caror sefi isi aveau resedinta la Bruxelles, Lausanne, Geneva si Berlin.
Pe langa cei peste 1000 de spioni rezidenti, au fost trimisi in Franta inca circa 4000 agricultori, horticultori si Viticultori.
In afara de acestia, mai venisera in acelasi scop inca 8000 do femei pentru serviciul in cafenele, restaurante, cofetarii si hoteluri, precum si cateva zeci de nemtoaice tinere si frumoase, pentru cantinele garnizoanelor franceze de la frontiera, si aproape 200 de guvernante pentru, familiile ofiterilor si oamenilor politici.
in felul acesta, 13 000 de spioni venira sa intareasca randurile celor aflati, deja, in Franta.
Dupa sfirsitul razboiului din 1870, serviciul de spionaj german a fost reorganizat si adaptat la noua situatie.
in anul 1882, insusi printul mostenitor de Saxa, Meiningen, ginerele Kronprinzului si maior de infanterie, facea parte din Diviziunea a III-a a Marelui Stat-Major si se ocupa in special de studiul asupra armatei franceze.
in anul 1883, francezii descopera o vasta organizatie, menita sa saboteze transporturile de mobilizare ale armatei franceze. Sunt depistati, de catre organele contrainformative, circa 56 de straini in fruntea statiunilor nod de comunicatie din nordul Frantei.
In anul urmator', din 1641 de straini, numai 182 refuza sa fie naturalizati ; restul sc pun, prin acest mijloc, la adapostul oricarei banuieli si licentieri din serviciul cailor ferate.
in anul 1897, gasim serviciul de informatii german organizat pe 3 diviziuni si un birou special, denumit “Nachrichten Bureau”. Acesta era insarcinat cu procurarea informatiilor de mare. importanta, precum si cu centralizarea rapoartelor primite de la celelalte 3 diviziuni.Fiecare diviziune se ocupa de o anumita tara.
Pe timpul razboiului mondial, serviciul de spionaj german avea tot 3 diviziuni : politica, navala si militara, astfel cum fusese organizat in cele din urma de marele spion Stieber.
Aceasta organizare pare sa se fi pastrat si dupa incetarea ostilitatilor, dovedind traditionalismul germanilor si in aceasta materie.
Diviziunea politica. Avea scopul de a culege toate informatiunile de ordin politic necesare statului. Ea era impartita in mai multe sectiuni; fiecare sectiune se ocupa de cate o tara.
Agentii secreti ai sectiunii politice trec la inceput prin celelalte doua sectiuni : militara si navala.
Cei ce se disting in imprejurari bine constatate sunt repartizati in sectiunea privata si subordonati sefului statului.
inainte de razboi, aceasta sectiune depindea de cabinetul imparatului Wilhelm al II-lea. care aprecia intr-o larga masura utilitatea ei.
Diviziunea navala apartinea Ministerului Marinei, sub denumirea de Sectia a III-a se se ocupa de culegerea de informatii despre marina celorlalte state. inainte de razboi, acest serviciu a fost condus de capitanul Von Tappken.
Diviziunea militara apartinea Ministerului de Razboi si avea ca scop sa furnizeze informatii militare Statului-Major german.
Aceasta diviziune era impartita in mai multe sectiuni, corespunzatoare tarilor unde se executa serviciul de spionaj.
Agentii intrebuintati se imparteau in trei categorii :
1. sefii centrelor de spionaj erau spioni care facusera dovada capacitatii si abilitatii lor. Poligloti, inzestrati eu distinse facultati intelectuale si cu o bogata cultura generala si militara, prezentabili si bum psihologi, erau alesi cu cea mai mare ingrijire, de preferinta dintre fostii ofiteri.
Weeare clin acestia conducea actiunea de spionaj intr-o regiune si vizita din cand in cand pe agentii sedentari, pentru a se convinge de felul cum ei actioneaza.
2. Agentii insarcinati cu misiuni speciale erau acreditati pe linga ambasade, unde prineau insarcinari diferite.
Ei sunt mai inainte instruiti in chestiunile generale de spionaj, cat si in chestiunile militare in care vor fi intrebuintati : experti navali, aeronautici, contraspionaj etc
3. Agentii sedentari erau raspanditi pe intreg teritoriul tarii adverse, de preferinta in orasele unde erau trupe si in apropierea locurilor intarite, a punctelor strategice si a stabilimentelor si institutiilor militare care prezinta un interes deosebit pentru inamic.
Ocupatiile acestor agenti sunt diferite : industriasi, negustori, ingineri, fotografi, directori de agentii – germani de origina ; ei procurau informatii marunte, care erau continuu controlate si care, centralizate de sefii centrelor de spionaj, duceau la concluzii indeajuns de interesante.
Sub aparenta unor ocupatii oneste, agentii sedentari pot lucra in cea mai mare libertate, nebanuiti de nimeni, neavand legaturi decat cu sefii centrelor de spionaj si nestiind unul de altul.
Foarte multi se ocupau cu conducerea hotelurilor, una din indeletnicirile care pot ajuta cel mai mult in materie de spionaj. Nicaieri nu este mai usor a umbla in bagajele unui curier lipsit de precautie ca intr-un hotel.
Ai vreo nelămurire?