In secolele al XlV-lea-al XVI-lea statutul international al Tarilor Romane este determinat de doi factori:
– raporturile dintre marile puteri vecine;
– obiectivele politice externe romanesti.
Mijloacele folosite de domnitorii romani au fost:
– militare pana la 1600
– diplomatice si militare dupa 1600
Raportul de forte era favorabil Imperiului Otoman.
Cauze:
– Tarile Romane nu au resursele necesare unor actiuni ofensive de durata in teritoriul inamic;
– Strategia lor militara este defensiva.
Consecinte: aplicarea unei tactici militare proprii precum “tactica pamantului parjolit”.
Atitudinea boierimii este contradictorie, in functie de propriile interese, pe cand cea a puterilor crestine este inconsecventa
Tarile Romane:
– au facut parte, conform dreptului islamic, din “Casa Pacii”;
– se aflau la extremitatea directiei strategice de inaintare spre centr Europei – Viena.
La baza raporturilor romano-turcesti au stat Capitulatiile care prevedeau respectarea autonomiei Tarilor Romane, care astfel isi pastrau institutiile.
Principele era domn pamantean ales de boieri.
Obligatiile Tarilor Romane:
a. materiale: – plata tributului; daruri pentru reconfirmarea domniei; produse (cereale, turme de oi, lemn);
b. militare: – sprijinirea Portii cu soldati si salahori in perioada campaniilor militare.
Obligatiile Imperiului Otoman:
– recunoasterea autonomiei Principatelor;
– turcii nu aveau voie sa stationeze la nordul Dunarii si sa ridice moschei in aceste zone.
Obiective ale politicii externe ale Tarilor Romane:
– lupta pentru mentinerea independentei politice si a autonomiei;
– apararea teritoriului si a hotarelor tarii;
– prin implicarea in lupta antiotomana Tarile Romane s-au integrat ca un factor important in cruciada tarzie;
– stoparea tendintelor expansioniste ale Ungariei si Poloniei.
Ai vreo nelămurire?