A ramas pana la urma un mister de ce si-a oferit serviciile spionajului german. Se fac totusi diferite presupuneri, dandu-se explicatii utopice ca – spre exemplu -“Ar fi cazut victima amorului propriu” sau “nemtii au avut putere de convingere, incat au facut-o sa creada ca prin serviciile ei poate contribui la incetarea macelului care a adus atata doliu, lacrimi si suferinte la mii si mii de familii”. Daca lucrurile – sa zicem – ar fi stat asa, atunci raul care l-a facut aliantei antigermane si-a dat seama numai in fata Consiliului de razboi cand i s-a infatisat oroarea faptelor sale ? Prin tradarea secretelor smulse intre doua sarutari a inaltat gramezi de cadavre ca urmare a naufragulor sau catastrofelor. Da, este una si aceeasi femeia care, acum, in boxa, cu figura naiva, roaga presedintele sa nu dezvaluie numele semnatarului uneia din scrisori amoroaso, pentru ca acesta (un fost ministru francez) este casatorit si nu vrea sa fie cauza unei drame intr-un camin linistit.
S-a scris mult despre Mata Hari, de la cateva file cu continut informativ pana la romane pline de fantezie, patrunse de romantism ieftin. “La danseuse rouge”, a lui Charles H. Hirsh, aparuta in primele decenii ale secolului este o mostra a imaginatiei ireale care se crease despre Mata Hari.
Deasupra tuturor imaginatiilor ireale, veneratiilor, absurditatilor a stat un dosar juridic cu probe ce au acuzat-o, probe in fata carora nici chiar interventiile unor conducatori de state sau pledoariile celebrului avocat Clunet s-au dovedit neputincioase.
O dimineata de toamna adevarata. Frumoasa, celebra, pana mai ieri adorata, idolatrizata Mata Hari paseste, de ioc resemnata, in fata plutonului de executie.
Se va intampla vreo minune – ca in filme – chiar in aceste ultime momente ? Chiar nimeni, nimeni din corifei sa nu o poata salva ?
Priveste tevile pustilor, care nu o cruta.
Spioana Mata Hari si-a primit pedeapsa langa santul castelului Vincennes, la 15 octombrie 1917.
Ai vreo nelămurire?