Eminescu a avut vocatia universalitatii si, pentru a figura conditia omului de geniu, a recurs si la mitul lui Hyperion. In mitologia greaca Hyperion este stapanul luminii si face parte din prima generatie de titani – alaturi de Okeanos si Cronos – nascuti din Uranos (Cerul) si Geia (Pamantul). Hyperion este tatal lui Helios (Soarele), […]
Articles Tagged: comentariu
Comentariul poeziei Luceafarul scrisa de Mihai Eminescu- a sasea parte
Nasterea din mare a Luceafarului este echivalenta cu nasterea din pacat in filosofia budista marea simbolizeaza patimile omenesti. Ca sa devina om, Luceafarul trebuie sa se nasca din nou, din mare. “Nirvana” este doctrina budista a eliberarii prin moarte, de suferintele vietii. Eminescu a creat in Luceafarul un echivalent romanesc al nirvanei budiste: “setea de […]
Comentariul poeziei Luceafarul scrisa de Mihai Eminescu- a saptea parte
Prin Luceafarul Eminescu a creat unul dintre cele mai tulburatoare si profunde mituri ale literaturii universale: mitul cunoasterii prin eros. Am lasat la urma inraurirea schopenhaueriana desi aceasta este si cea mai importanta si fara ea nu putem sa intelegem problematica Luceafarului. Eminescu a avut pentru filosofia lui Schopenhauer cea mai mare (afinitate). Autorul Lumii […]
Comentariul poeziei Luceafarul scrisa de Mihai Eminescu- a opta parte
Specii dintre cele mai diferite (legenda, meditatie, elegie, idila, pastel) isi dau mana intr-o sinteza desavarsita, superioara. Tudor Vianu vorbea despre “un joc de masti”, in Luceafarul, in sensul ca poetul interpreteaza toate rolurile. Structura poemului este bipolara Planul universal-cosmic se interfereaza in permanenta cu cel uman-terestru. Totul este invaluit intr-o aura de basm, de […]
Comentariul poeziei Mai am un singur dor scrisa de Mihai Eminescu – prima parte
Daca vom privi cu luare-aminte bolta instelata a literaturii romane, vom descoperi o noua “constelape” – constelatia “Triunghiului sacru”; si daca aceasta constelatie “trebuia sa poarte un nume”… “i s-a spus”…Mihai Eminescu – Nichita Stanescu – Marin Sorescu. Astfel si-a facut poporul roman transcederea in eternitate. Si cand este atat de greu sa vorbesti despre […]
Comentariul poeziei Scrisoarea I scrisa de Mihai Eminescu – a cincea parte
Cugetarea 'batranului dascal” se incheie cu imaginea Apocalipsei, vazuta ca o perturbatie cosmica “Soarele, ce azi e mandru, el il vede trist si ros/ Cum se inchide ca o rana printre norii intunecosi,/ Cum planetii te ingheata si s-azvarl rebeli in spat/ El, din franele luminii si soarelui scapati”. Numai Dimitrie Cantemir, in “Jelania Inorogului”, […]
Comentariul poeziei Scrisoarea I scrisa de Mihai Eminescu- a sasea parte
Conceptia despre geniu a lui Eminescu este influentata de filosofia schopenhaueriana: Pentru Eminescu, ca si pentru Schopenhauer, geniul este neferici si neinteles de contemporani. Neintelegerea din timpul vietii se continua si in posteritate: “Poate vreun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac/ Peste tomuri bracuite asezat si el, un brac/ Aticismul limbii tale o […]
Comentariul poeziei Luceafarul scrisa de Mihai Eminescu- prima parte
Capodopera liricii eminesciene si culmea cea mai inalta a poeziei romanesti, poemul Luceafarul a aparut in Almanahul Societatii academice social-literare “Romania juna” din Viena, in aprilie 1883. Punctul de plecare al capodoperei eminesciene se afla in basmul popular. Fata in gradina de aur, cules de calatorul german Richard Kunisch – impreuna cu un alt basm: […]
Comentariul poeziei Luceafarul scrisa de Mihai Eminescu- a doua parte
Mult mai mult i-a spus lui Eminescu primul basm: Fata in gradina de aur, in tesatura caruia a intrezarit o posibila alegorie despre conditia omului de geniu. Continutul basmului se reduce, in esenta la urmatoarea fabulatie: “”O prea frumoasa fata de imparat, spre a fi ferita de privirile muritorilor, este inclusa de tatal sau, intr-un […]
Comentariul poeziei Peste varfuri scrisa de Mihai Eminescu- a treia parte
Epitete sunt si adverbele de mod si loc: “codru-si bate frunza lin”; “mai departe, mai departe”; “mai incet, tot mai incet”. Ultima determinare, exprimata prin adverbul vreodata, cu care se incheie poezia (“Mai suna-vei dulce corn/ Pentru mine vreodata?”) – asociata cu ritmul verbului, confera starii de beatitudine dureroasa o dimensiune noua, rezultata din transferul […]